Greva de la Societatea de Transport București va continua și sâmbătă. Negocierile dintre sindicaliști și primarul general au eşuat

Mijloacele de transport în comun de suprafață nu au reluat circulația în Capitală vineri dimineață, după ce, joi, Tribunalul București a suspendat greva și a decis reluarea imediată a activității. Directorul general al companiei și primarul Capitalei au avertizat că toți cei care încalcă hotărârea judecătorească vor răspunde penal și riscă să-și piardă locul de muncă.

TPBI, apel la conducerea STB să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport în Bucureşti şi în zona metropolitană

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI) face apel la conducerea Societăţii de Transport Bucureşti (STB) şi la salariaţii operatorului să asigure cel puţin o treime din capacitatea de transport necesară atât în Bucureşti, cât şi în zona metropolitană, în condiţiile în care joi dimineaţa nu a fost scos pe traseu niciun vehicul din cauza unui protest al salariaţilor.