O nouă zi de grevă generală în Franța. Traficul feroviar și cel aerian, perturbate

Greva de amploare continuă în Franța. A doua zi este o copie a celei de joi, cu trenuri și avioane anulate, stații de metrou și școli închise, servicii publice care nu funcționează. Până acum, nici greviștii și nici guvernul nu dau semne ca renunță la ceva. Motivul de nemulțumire este anunțată reforma a pensiilor, care reduce o serie de privilegii pentru cei care beneficiază de regimuri speciale.

Puterea tinerilor de a schimba fața lumii. Greta Thunberg a vorbit la summitul ONU al tinerilor

Summitul liderilor ONU privind schimbările climatice nu va mai fi o simplă întâlnire. Șefii de stat și de guvern care participă la această reuniune se află acum sub presiunea colosală a milioanelor de oameni care au cerut vineri, din stradă, fapte și nu vorbe. Inițiatoarea protestului, suedeza Greta Thunberg, invitată la ONU, a vorbit despre puterea tinerilor de a schimba fața lumii.

Planeta a intrat în grevă! Milioane de oameni le cer liderilor politici să acționeze pentru a opri dezastrul

Planeta a intrat în grevă. Schimbările climatice cu efecte devastatoare au scos vineri în stradă milioane de oameni, majoritatea copii și tineri. România s-a raliat acestui protest planetar. Este cea mai mare mișcare din istoria omenirii pentru climă, inițiată acum un an de o adolescentă suedeză. Vineri, Greta Thunberg se află la New York, unde conduce un marș până la sediul Națiunilor Unite, unde sâmbătă are loc reuniunea la vârf a liderilor mondiali pe tema schimbărilor climatice.