Cod portocaliu de grindină şi vijelii în 32 de judeţe până duminică dimineaţa. Vineri se menține Codul galben de căldură şi disconfort termic

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de precipitaţii, vijelie puternică şi grindină pentru 32 de judeţe, valabilă de vineri, ora 14:00, până sâmbătă, ora 6:00, precum şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru toată ţara, valabilă de vineri, ora 12:00, până sâmbătă, ora 23:00.

Vreme rea în estul țării. Ploi torențiale și vijelii până mâine noapte

Ploi torențiale și vijelii care par să nu se mai oprească, în mai multe zone din țară. La Galați, vântul puternic a pus la pământ mai mulți copaci, iar la Constanța a căzut grindină. Este cod portocaliu de vreme rea în 12 județe din jumătatea de est a țării, iar în alte 10 sunt fenomene similare, dar mai slabe ca intensitate, până mâine, aproape de miezul nopții.

Culturile agricole, afectate de ploile abundente

Vremea capricioasă a afectat culturile agricole. În Dobrogea, orzul e pus la pământ și riscă să fie compromis din cauza ploilor abundente. Agricultorii speră ca vremea să se încălzească și să poată recolta cerealele, chiar dacă vor fi mai puține și de o calitate inferioară.

Ploi și grindină la malul mării. Vântul puternic a răsturnat o barcă cu pânze. Meteorologii anunță precipitații de scurtă durată

Vreme rea pe litoral unde ploaia și grindina au stricat planurile de vacanță puținilor turiști care se încumetă să meargă în vacanță în această perioadă. Vântul puternic a răsturnat o barcă cu pânze pe lacul Siutghiol. Județele Constanța și Tulcea se află sub cod portocaliu de ploi, vijelii și grindină până la ora 23.00. În săptămâna ce vine vremea va fi schimbătoare la malul mării, dar meteorologii dau asigurări că ploile vor fi de scurtă durată.

Pagube după ploile torențiale de vineri. Meteorologii anunță că ploile vor continua tot weekendul

Valul de ploi torențiale care s-a abătut asupra României pare că nu se mai oprește. Iar pagubele provocate de viituri și grindină cresc de la o zi la alta. Case și gospodării inundate, culturi distruse, drumuri și podete rupte de viituri. Meteorologii au emis avertizări imediate una după alta. În mai multe localități din Constanța a fost chiar cod roșu. Iar ploile și vijeliile continuă. O atenționare cod galben este în vigoare încă două ore, pentru aproape toată țara. Iar mâine dimineață, de la ora două până la 10, jumătate dintre județe vor fi din nou sub cod galben.

ANM: Cod galben de vijelii, astăzi, în Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania și în zonele de munte

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat informarea meteo şi a instituit Cod galben de vijelii pe parcursul zilei de joi în Oltenia, Maramureş, nordul Moldovei, local în Muntenia şi în Transilvania, precum şi în zonele de munte, iar până duminică în toată ţara vor fi perioade de instabilitate atmosferică, în intervale scurte de timp cantităţile de apă putând să depăşească 40 l/mp.