gripă
Amenințarea gripei închide școlile. Vineri, toți elevii și preșcolarii vor sta acasă, pentru a limita răspândirea virusului, susțin autoritățile. Între timp, bilanțul negru crește de la o zi la alta. Până acum, 34 de români, majoritatea nevaccinați, au pierdut lupta cu gripa.
Epidemie de gripa în Bulgaria. Peste 1000 de școli au fost închise, vizitele în spital și operațiile planificate au fost suspendate
Epidemie de gripa în Bulgaria. 14 regiuni sunt afectate, printre care Plovdiv, Varna și Sofia. Este vorba de jumătate de țară. Peste o mie de școli au fost închise. Vizitele aparținătorilor în spital, operațiile planificate, vaccinarea copiilor și femeilor gravide au fost suspendate.
Care este diferența dintre răceală și gripă
Durere în gât, nas înfundat și febră. Mulți dintre noi nu am reușit să știm dacă este vorba de o răceală sau de gripă. Chiar dacă, la prima vedere, bolile pot avea manifestări comune, sunt diferite una de cealaltă. Medicul de familie Valeria Herdea, invitată în studioul Perfect Imperfect, explică care sunt aceste diferențe.
Bilanțul tragic al gripei continuă să crească și a ajuns la 28 de morți. Trei decese au fost confirmate marți în București, Timiș și Caraș-Severin
Crește alarmant numărul morților de gripă. Încă trei oameni au fost răpusi de boala agresivă. Iar bilanțul negru al deceselor a ajuns la 28. Și numărul îmbolnăvirilor este în creştere. În ultimele ore și doi bebeluși de numai trei luni au fost diagnosticați cu gripă, la Sibiu. Disperați, oamenii aleargă din farmacie în farmacie în căutarea vaccinului, care se găsește însă tot mai greu în această perioadă.
În prag de epidemie de gripă. Virusul a ucis 25 de persoane
Bilanțul victimelor făcute de gripă în aceste sezon a ajuns la 25. Un bărbat și o femeie din Prahova și trei femei din Ialomița, București și Gorj sunt cele mai recente victime. De două săptămâni, virusul se transmite cu repeziciune, iar dacă situația se menține și săptămâna aceasta, Ministerul Sănătății ar putea declara epidemie.
Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 20 de la începutul anului
Continuă să crească numărul persoanelor care mor din cauza gripei. Ultima persoană decedată este un bărbat în vârstă de 68 ani, din judeţul Galaţi. Bilanțul deceselor a ajuns la 20.
19 oameni au murit din cauza gripei de la începutul anului
Autorităţile au confirmat decesul provocat de virusul gripal în cazul unei femei în vârstă de 45 de ani din judeţul Ialomiţa. Este cel de-al 19-lea deces înregistrat din cauza gripei, de la începutul anului.
Epidemie de gripă în Croaţia. Situația se agravează de la o zi la alta
În Croația este epidemie de gripă. Iar răspândirea bolii va dura cel puțin încă două luni, avertizează autoritățile.
Șapte noi decese în urma complicaţiilor provocate de gripă. Medicii ne recomandă să ne protejăm
Numărul deceselor cauzate de gripă crește alarmant. Bilanțul negru a ajuns la 18. Vorbim despre persoane nevaccinate dar și cu alte probleme de sănătate. România este la un pas de o epidemie. Ministerul Sănătaţii cere măsuri speciale în școli, spitale, grădinițe și creșe ca să limiteze răspândirea virusului.

