Flăcări uriaşe la groapa de gunoi de la Pata Rât

Incendiul de la Groapa de gunoi a Clujului a fost stins! A apărut însă o altă problemă: a crescut concentraţia de amoniac din aer. Garda de Mediu a deschis o anchetă, iar operatorul gropii de gunoi are toate șansele să fie sancționat. Rampa de deşeuri provizorie amenajată de Primăria Clujului la Pata Rât şi administrată de Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj a luat foc miercuri, în jurul orei 21:00, iar flăcările se vedeau din cartierele din apropiere.

Capitala miroase a gunoaie. Bucureștenii au sesizat Garda de Mediu pentru mirosul insuportabil din această dimineață

A fost o dimineaţă urat mirositoare în Capitală. Timp de mai multe ore, oamenii au strâmbat din nas pe stradă, iar acolo unde mirosul a fost insuportabil, bucureştenii au sesizat Garda de Mediu. Sursa care a împrăştiat emanaţiile deranjante a rămas însă un mister. Pentru că, după ce au făcut măsurători, comisarii au ajuns la concluzia că totul e în limite normale.

Alertă la Măldărești, județul Vâlcea. Ministrul Mediului susține că statul va plăti acoperirea gropii de gunoi cu pământ

Groapa cu otrăvuri din Vâlcea care arde de mai bine de o săptămână a pus în alertă autorităţile şi a semănat panică în rândul localnicilor. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, care a inspectat astăzi zona, susţine însă că nu se poate vorbi despre evacuarea oamenilor. Statul va aloca însă bani ca pământul să acopere cât mai repede sursa de poluare.

Dezastru ecologic. Depozitul de deşeuri de la Măldăreşti, județul Vâlcea, arde de peste o săptămână

E stare de alertă în comuna Măldăreşti, din Vâlcea. Depozitul de deşeuri arde de peste o săptămână, în ciuda eforturilor pompierilor de a stinge flăcările. Cel mai grav este că tot mai mulţi dintre cei care locuiesc în apropiere suferă din cauza fumului gros, toxic. Este un dezastru ecologic, pentru că şi apa din fântânile oamenilor a fost afectată.

Groapa de gunoi din Bacău arde încă de sâmbătă seara. Aerul în oraș este irespirabil. Incendiu și în Lipova

Aerul e irespirabil în Bacău. Groapa de gunoi a oraşului arde de 24 de ore, iar din cauza pericolului oamenilor Li s-a cerut sa nu deschida geamurile. Flăcările au cuprins o suprafaţă de aproape un hectar, iar fumul dens se simte pe o distanţă foarte mare. Interventia pompierilor e ingreunata de vantul puternic, ce aprinde mereu noi focare. Şi în localitatea arădeană Lipova arde groapa de gunoi. Cauza ambelor incendii pare să fie căldura insuportabilă din ultimele zile.

Orșova, din nou cu gunoiul în stradă de la 1 aprilie. Primarul a depus o plângere penală împotriva firmei de salubritate

La Orşova, continuă războiul deşeurilor! Firma de salubritate a decis din nou să sisteze ridicarea gunoiului de la 1 aprilie. Primarul spune că nu are nicio soluţie şi va depune plângere penală împotiva operatorului, care refuză să pună în aplicare o ordonanţă prezidenţială. Reprezentanţii firmei de salubritate susţin că nu-i poate obliga nimeni să ridice deşeurile cu bună ştiinţă că vor falimenta firma.