Tudorel Toader, înlocuit cu Bogdan Aurescu, la Comisia de la Veneţia

Fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader nu a mai fost propus pentru un nou mandat în Comisia de la Veneția. Guvernul Ciucă a stabilit ca România să fie reprezentată în organizația Consiliului Europei care veghează la respectarea democrației constituționale chiar de ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. Acesta va fi membru cu puteri depline, în timp ce Radu Iulian Sebastian Rădulețu va fi supleant.

Salariile şi sporurile din sectorul bugetar nu vor creşte anul viitor (proiect)

Salariile de bază, soldele de funcţie, indemnizaţiile şi sporurile de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice nu vor creşte anul viitor, pentru evitarea unor presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetare, potrivit unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor.