Datoria guvernamentală a ajuns în luna iunie la 48,3% din PIB

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iunie 2022, de 621,828 miliarde de lei, reprezentând 48,3% din PIB, faţă de 577,142 miliarde de lei, respectiv 48,8% din PIB la finalul anului 2021, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor.

Guvernul aprobă Planul de iarnă în domeniul energiei. Ciucă: Nu cred că cetăţenii trebuie să îşi facă probleme

Ordonanța privind compensările la curent și gaze a creat o oarecare rumoare pe piață energetică, dar protejează cetățenii, mai ales pe cei vulnerabili. A declarat președintele Klaus Iohannis, care a admis că unele companii au făcut profituri uriașe în criza energetică. Și premierul Nicolae Ciucă a dat asigurări ferme că, pentru cei nevoiași, utilitățile nu se vor scumpi. Oficialii români recomandă însă instituțiilor și oamenilor să economisească gaze și curent pe cât posibil. Declarația vine în contextul în care producătorii, traderii și furnizorii din energie protestează față de contribuția de solidaritate impusă de stat dar și față de alte reguli noi.

Ședință cu scântei la PNL, după declarațiile lui Budăi despre pensii și salarii. Ciucă: Nu am discutat în coaliție, nu avem încă proiectul de buget pentru 2023, nu pot răspunde

Anunțul social-democraților privind măriririle de pensii si salarii a iscat discuții aprinse în rândul liberalilor. Potrivit unor informații TVR INFO, liderii PNL sunt extrem de nemulțumiți că nu au fost consultați de cei de la PSD. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, după ședința PNL, că nu au fost discuții în coaliție pe această temă și nici nu există proiectul de buget pentru 2023, pentru a răspunde cu DA sau NU.