Parlamentarii social-democraţi vor vota orice moţiune care ajunge în plenul Parlamentului şi invită PNL şi USR PLUS la discuţii pe text, a declarat luni prim-vicepreşedintele PSD, deputatul Sorin Grindeanu.
Copreședintele USR PLUS Dan Barna a anunțat luni seara că miniștri USR PLUS se retrag din guvern și marți dimineața își prezintă demisiile. Anunțul a venit după ședinţa Biroului Naţional al USR PLUS.
Miniștrii USR PLUS și-au înaintat demisiile din Guvern, ca urmare a depunerii moțiunii de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu. USR PLUS are în Guvern șase miniștri. Demisiile au fost anunțate după un nou eșec de a depune moțiunea de cenzură în Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului.
Ionuţ Moşteanu, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaţilor, susţine că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, poate infirma "blatul" cu premierul Florin Cîţu aducând cei 157 de parlamentari PSD la votul moţiunii USR PLUS şi AUR.
Pentru prima oară de la începutul pandemiei, Guvernul britanic nu este de acord cu membri consiliului științific. Experții nu recomandă imunizarea copiilor sănătoși cu vârste între 12 și 15 ani pentru că nu există suficiente date privind efectele secundare pe termen lung. Executivul de la Londra nu a luat încă o decizie, dar și-ar dori ca până la sfârșitul lui septembrie să înceapă imunizarea acestei categorii de vârstă.
Părinţii condamnaţi în Spania pentru violenţă de gen vor fi privaţi de dreptul de vizită a copiilor lor minori, o măsură adoptată de guvernul de stânga şi intrată în vigoare vineri, informează AFP.
Social-democrați, prin vocea liderului de partid, Marcel Ciolac, invită toți parlamentarii care își doresc înlăturarea actualului Guvern să contribuie cu modificări sau completări la moțiunea propusă de PSD.
"Cerem Coaliției să ia act de lipsa unei majorități care să susțină Cabinetul Cîțu și solicităm declanșarea de urgență a negocierilor în Coaliție pentru desemnarea unui nou premier care să formeze un nou guvern" - transmite conducerea USR PLUS, într-un comunicat, după ședința care a urmat revocării lui Stelian Ion din funcția de ministru al Justiției.
Conflictul major din coliție deschis în debutul ședinței de guvern de azi dimineață s-a finalizat cu demiterea lui Stelian Ion de la Ministerul Justiției, anunț făcut pe seară de premierul Florin Cîțu. Totul a pornit de la programul de investiții Anghel Saligny pentru proiecte locale. USR PLUS l-a acuzat pe Florin Cîțu că a pus pe agenda sedinței discutarea acestui program fără un acord complet în Coaliție. Ședința a fost inițial suspendată și a început un război al declarațiilor în care s-au lansat inclusiv acuzații de șantaj. Și președintele Iohannis a transmis un mesaj clasei politice. USR PLUS nu a participat la ședința de guvern, iar Stelian Ion nu a avizat programul Saligny.