Guvern
Federaţia Solidaritatea Sanitară continuă protestele şi ameninţă că ar putea să perturbe activitatea din spitale. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de modul în care e plătită munca în ture, în zilele libere şi de sărbători. Protestul vine a doua zi după ce reprezentanţii Sanitas, cea mai mare federaţie sindicală din Sănătate, au discutat cu premierul Marcel Ciolacu şi au transmis că revendicările lor au fost satisfăcute.
Guvernul va limita vineri adaosul comercial. Boloș: Sunt așteptate ieftiniri considerabile. Trebuie să fim atenți ca această ieftinire să apară pe tot lanțul
Vor fi ieftiniri considerabile la alimentele de bază pentru care Guvernul va limita adaosul comercial, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş. Măsura urmează să fie aprobată mâine şi va fi valabilă timp de trei luni, dar nu este exclusă nici prelungirea ei. Pe lista reducerilor se afla carnea, brânza, cartofii şi ouăle, dar, unele dintre acestea s-ar putea ieftini abia în august.
Ieftiniri la 14 alimente de bază, din august. Adaosurile comerciale vor fi limitate la cel mult 20% la procesator
Pâinea, laptele şi telemeaua de vacă, iaurtul, făina, ouăle şi cartofii sunt câteva dintre alimentele care se vor ieftini din august. Vineri ar urma ca Guvernul să aprobe plafonarea adaosului comercial astfel încât să nu depășească 20% la procesatori şi în magazine. Reprezentanţii supermarketurilor spun că va fi o scădere a preţului vizibilă de peste 10%. Măsura se va aplica pentru trei luni.
Cum se face limitarea adaosului comercial. Surse guvernamentale: schema de reducere a prețurilor
Guvernul pregătește actul normativ care va limita adaosul comercial practicat de marile lanțuri alimentare la un număr de 14 produse alimentare de bază. Documentul va fi pus in transparență miercuri dimineața și se aplică pentru trei luni, au declarat pentru TVR INFO surse guvernamentale.
Atenţionare de călătorie MAE: Italia - grevă naţională în sectorul transportului aerian
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că marţi va fi organizată o grevă naţională în sectorul transportului aerian, cu o durată preconizată de 24 de ore, care va crea perturbări în orarul de zbor al companiilor aeriene.
Numiri la Cancelaria prim-ministrului Marcel Ciolacu. Victor Negrescu şi Bogdan Mazuru, consilieri onorifici
Mai mulţi consilieri la Cancelaria prim-ministrului au fost numiţi în funcţie prin decizii ale lui Marcel Ciolacu. Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial.
Marcel Ciolacu și guvernul său au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis: Vă doresc să nu pierdeți din vedere pentru ce ați jurat - să vă străduiți să rezolvați problemele României si ale românilor
Membrii Guvernului condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu au depus joi jurământul de învestitură, joi, în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Cotroceni. Avem multe lucruri de rezolvat, i-a avertizat șeful statului pe noul premier și pe miniștrii săi. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat tot joi decretul pentru numirea Guvernului condus de Marcel Ciolacu, care a fost publicat în Monitorul Oficial. Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, tot în cursul zilei de joi, cererea de acordare a încrederii pentru programul şi lista Guvernului propus de premierul desemnat Marcel Ciolacu, cu 190 de voturi pentru și 95 împotrivă.
Nicolae Ciucă: Vremea mineriadelor politice a trecut. Îndemn la vot pentru noul Executiv
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi că "vremea mineriadelor politice" a trecut şi i-a invitat pe parlamentari să voteze guvernul condus de Marcel Ciolacu.
Kelemen Hunor: Programul de guvernare al noului cabinet este lucrat cu "copy paste". UDMR va spune prezent, dar nu va vota
Camera Deputaţilor şi Senatul s-a reunit în şedinţă comună, de la ora 12.00, pentru învestirea Guvernului Ciolacu. În timpul discursului său, Kelemen Hunor a declarat „Nu putem vota acest guvern, nici nu putem să nu-l votăm pentru că nu suntem ipocriți, relațiile interpersonale nu se șterg așa. UDMR va spune prezent, dar nu va vota”. Programul de guvernare al noului cabinet este lucrat cu "copy paste", iar execuţia cu premeditare a unui partener credibil, echilibrat şi responsabil a fost pusă în practică extrem de zgomotos şi prost, a mai declarat Kelemen Hunor.

