Miting PSD la Târgovişte, de susţinere a Guvernului Grindeanu

Manifestaţie de susţinere pentru guvernul Grindeanu, la Târgovişte. Peste 8.000 de persoane au scandat lozinci în favoarea Executivului şi au cerut demisia şefului statului, în Piaţa Revoluţiei, la un miting organizat de Partidul Social Democrat.

Executivul s-a întrunit în şedinţă, la Palatul Victoria

Guvernul se reuneşte în prima şedinţă ordinară de după abrogarea Ordonanţei 13. Pe ordinea de zi este un memorandum pe tema înfiinţării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. TVR 1 transmite declaraţiile premierului Sorin Grindeanu.

UDMR participă la dezbaterea moţiunii de cenzură. Kelemen Hunor: "Nu pot să votez nici pentru moţiune, nici împotriva ei"

Parlamentarii UDMR vor participa la dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiată de liberali, a anunţat Kelemen Hunor, marţi dimineaţa, în urma reuniunii parlamentarilor UDMR. Liderul formaţiunii a precizat, însă, că deşi va participa la dezbatere nu va vota nici pentru moţiune, nici împotriva ei. Admite, însă, că "greşelile Guvernului Grindeanu au fost greşeli majore".

Salarii mari, taxe mari. De luna viitoare se elimină plafoanele de 5 salarii medii pentru contribuţiile de asigurări sociale şi de sănătate

Angajaţii cu salarii mari vor plăti mai mult pentru sănătate şi asigurări sociale. Guvernul elimină de luna viitoare plafonul de 5 salarii medii folosit până acum la calculul acestor taxe. Astfel, salariaţii din IT, sectorul financiar-bancar şi industria auto pierd de la câteva sute de lei pe lună până la câteva mii. Sunt în pericol performanţa şi competitivitatea, avertizează investitorii revoltaţi de creşterea taxării.