EXCLUSIV Mărturii devastatoare ale supravieţuitorilor atacurilor Hamas. „Soacra mea a fost ucisă cu sânge rece, în balconul casei, cumnatul meu a fost ucis în timp ce încerca să ne apere, fiul meu, Nathan, a fost omorât în apartamentul lui

Atacurile nu contenesc în Israel şi Fâşia Gaza. Toată noaptea trecută, rachetele au lovit ţinte din Gaza şi zonele apropiate. De cealaltă parte, teroriştii Hamas au tras şi ei rachete spre Israel. Situaţia este disperată spun oamenii din ambele tabere. De altfel, poveştile supravieţuitorilor din zona de război a Israelului sunt devastatoare. Sunt oameni care au pierdut tot: părinţi, copii, fraţi şi prieteni. Şi care n-au privilegiul de a-şi plânge morţii pentru că încă sunt sub asediu şi, în plus, îşi caută apropiaţii dispăruţi. Ei nu înţeleg cum, pur şi simplu într-o noapte, viaţa lor a fost transformată într-un coşmar care pare că nu se mai sfârşeşte.

Oficial Hamas: „Nu am ucis civili, doar soldați israelieni”

Basem Naim, șeful șeful departamentului de relații politice și internaționale al Hamas a declarat pentru Sky News că niciun civil nu a fost ucis de gruparea militantă în atacul de sâmbătă asupra Israelului. Acesta a spus că doar „soldații” israelieni au fost uciși.