Clădirile de patrimoniu din București, mai aproape de restaurare. Primăria Capitalei vrea să reabiliteze câte 20 pe an
La tot pasul ți se izbește privirea de clădiri lăsate în paragină în București. Problema de estetică e cu mult depășită de cea a nesiguranței când treci prin fața lor. Multe sunt cu valoare istorică și toți edilii s-au plâns că legile îi blochează. Acum, primăria vrea să restaureze 20 în fiecare an. Ar începe cu Hanul Solacolu de pe Calea Moșilor Vechi, printre puținele clădiri de început de secol 19 rămase în picioare în Capitală.

