Hiroshi Ueda
În Tokyo, Președintele României, Dl. Klaus Iohannis, a semnat, împreună cu Premierul Japoniei, Dl. Fumio Kishida, Declarația privind Parteneriatul Strategic bilateral. Aceasta este o etapă istorică în relațiile dintre țările noastre. Anul trecut, Președintele Iohannis remarca, sugestiv: „În momentul de răscruce actual la nivel global, nu distanțele geografice contează, ci apropierea valorilor și acțiunea în sprijin reciproc, atunci când este nevoie”. În timpul mandatului meu în România, am constatat că, deși suntem departe geografic, apropierea dintre popoarele noastre este autentică, deoarece împărtășim aceleași valori: libertate, democrație, respectarea drepturilor omului și statul de drept. Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și alte provocări globale pun sub presiune valorile noastre, iar noi avem datoria de a le apăra împreună. Editorial semnat de Ambasadorul Japoniei în România, Hiroshi Ueda.
Spiritul samurailor, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Festivalul de la Sibiu oferă anul acesta un spațiu generos culturii japoneze, de la deschiderea oficială, până la expoziții și spectacole de teatru tradițional Noh. Reprezentanți ai unei tradiții de peste 7 secole, actorii teatrului Yamamoto Noh din Osaka și-au demonstrat arta în mai multe reprezentații. Măștile au prins viață și au adus aminte de spiritul samurailor.
Japonia oferă sprijin pentru ucraineni, în colaborare cu România şi UNHCR
Japonia oferă sprijin esenţial pentru persoanele strămutate din cauza invaziei din Ucraina și asigură transportul aerian pentru a aduce articolele de primă necesitate ale Înaltulului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) în România şi în Polonia, de unde vor fi transportate mai departe în Ucraina, se arată într-un comunicat al Ambasadei Japoniei în România.

