Restaurantele s-ar putea redeschide, dacă specialiștii vor decide că evoluția cazurilor noi de COVID permite acest lucru. Guvernul este presat de patroni să ia o decizie dar şi de vremea care nu va mai permite funcționarea teraselor. Cu nici o săptămâna în urmă, președintele Klaus Iohannis spunea că nu se vor lua noi măsuri de relaxare dacă nu apare o scădere consistentă și stabilă a numărului de infectări cu COVID-19.
Vara e pe final, la fel și câștigurile patronilor de restaurante și hoteluri care nu mai pot ține prea mult terasele deschise. Ei cer din nou Guvernului să le permită deschiderea restaurantelor din spațiile închise, altfel peste o sută de mii de angajați vor îngroșa rândurile șomerilor din țară.
Angajaţii din industria HoReCa protestează astăzi în faţa restaurantelor şi teraselor, nemultumiţi de măsurile adoptate până acum de Guvern. Ei susțin că 400.000 de salariați vor fi afectaţi dacă nu se deschid restaurantele. Protestul va avea loc între orele 17.00- 18.00 şi vor participa atât cei care lucrează în această industrie, cât şi partenerii lor.
Aproape un milion de români au rămas fără loc de muncă sau au fost trimişi în şomaj tehnic de la începutul pandemiei, spun datele venite de la oficiali. Nu sunt doar cifre, sunt oameni care au familii, iar veniturile lor au fost grav afectate. Aşa că rată şomajului ar putea atinge un nivel îngrijorător anul acesta. Corespondenții TVR au făcut o radiografie a situației din ultimele luni.
Ludovic Orban a declarat, joi, că deși își dorește redeschiderea restaurantelor, aceasta nu se va întâmpla decât în condiții care să nu crească riscul epidemiologic. Premierul a avansat însă ideea ce reînceperea activității restaurantelor se va putea face în etape, întâi pentru restaurantele hotelurilor și ulterior pentru celelalte.
Restaurantele ar putea fi redeschise săptămâna viitoare. Cel puțin aşa speră patronii. Reprezentanţii acestora s-au întâlnit azi cu premierul şi mai mulţi miniştri şi au convenit că în weekend să definitiveze măsurile de protecţie necesare. Premierul a avertizat, însă că acestea se vor redeschide atunci când patronii vor dovedi că se pot respecta regulile de distanţare şi igienă.
Patronatul din industria ospitalității cere redeschiderea restaurantelor de la 1 iulie. "Am rămas singura țară din Europa cu restaurantele închise, avem pierderi de 60-70 la sută", se plâng patronii. Premierul Orban spune că va lua decizia chiar miercuri, 1 iulie.
Operatorii economici precum hoteluri, restaurante și cafenele sunt scutiți încă 90 de zile de la plata impozitului specific în acest an, anunță şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Plata impozitului se amână până în 25 octombrie.