Anchetă la spitalul din Horezu: toți angajații au luat sporul de COVID de 85% din salariu, deși erau internați cel mult 9 pacienți infectați

Casa de Sănătate Vâlcea trimite Corpul de Control la spitalul din Horezu, după ce unitatea medicală a plătit un spor pentru COVID de 85% din salariu, chiar și atunci când a avut foarte puțini pacienți. Managerul unitatii medicale din Horezu susține însă că sporul a fost acordat legal și doar angajaților care au îngrijit bolnavii de COVID.

Horezu a devenit staţiune de interes naţional

Oraşul Horezu a devenit de curând a cincea staţiune de interes naţional din judeţul Vâlcea, după Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti-Căciulata şi Voineasa.

Horezu, locul unde lutul prinde viață de secole

Localitatea Horezu este cunoscută atât datorită mânăstirii Hurezi, dar mai ales ceramicii din zonă. Horezu este locul unde de secole lutul prinde viaţă. În prezent, sunt peste 100 de familii în Horezu care trăiesc din crearea şi comercializarea ceramicii.

"Cocoşul de Hurez". Meșteri populari din toată țara vor să ducă tradiția mai departe

Ceramişti şi meşteri populari din ţară şi din străinatate au fost prezenţi la a 48-a editie a târgului "Cocoşul de Hurez". De patru ani, manifestarea face parte din brandul turistic al ţării. Ceramiştii români speră să poată duce tradiţia mai departe, chiar dacă le este din ce în ce mai greu. Toate piesele participante la concurs au fost donate galeriei de artă din localitate, care a ajuns la peste 4000 de exemplare.