hotelieri
Cifrele arată că cei mai mulți români au ales să petreacă Revelionul în țară. Iar sumele lăsate în stațiuni sunt mai mari cu aproape 10 procente față de revelionul trecut. Ionuț Gheorghe ne spune și care au fost locurile preferate de turiști.
"Suveniruri" din hotel. Prosoapele, umerașele și halatele, printre obiectele care dispar cel mai des
Numărul record de turiști de anul acesta înseamnă încasări mari dar și probleme pentru hotelieri. Unul din zece turiști uită în cameră haine, cosmetice, ba chiar portofele cu bani. Alții, în schimb, pleacă cu umerașe, telecomenzi, halate, uscătoare de par sau becuri.
2018 ar putea fi cel mai bun an pentru hotelurile și restaurantele din România
Turiștii au profitat din plin de voucherele de vacanță și au umplut atât stațiunile de pe litoral, cât și cele de la munte.
Grecia: Angajații din hoteluri și restaurante au declanșat o grevă de 24 de ore
În Grecia, în plin sezon turistic, angajații din hoteluri și restaurante au declanșat o grevă de 24 de ore la nivel național. Mulți protestatari au demonstrat în centrul Atenei, în zonele frecventate de turiști și au scris lozinci cu vopsea pe pereții Agenției Naționale pentru Turism.
Cursuri de ospitalitate. Un român din Elveția ne învață cum să fim gazde perfecte în turism
Studenţii români au de acum ocazia să înveţe ce înseamnă ospitalitatea în turism de la cei mai buni profesori din lume. Academia de Studii Economice a lansat un program pentru formarea personalului în domeniul hotelier împreună cu Şcoala Hotelieră din Lausanne, Elveţia. Aceasta este cea mai prestigioasă şcoală în domeniul managementului ospitalităţii la nivel mondial. Pe această temă a vorbit la Ora de Știri directorul adjunct al Şcolii Hoteliere de la Lausanne, Ray Iunius.

