Un medicament pentru gestionarea greutăţii recent aprobat ar putea ajuta mii de oameni

Europa, dar şi întreaga lume se luptă în ultimii ani cu o afecţiune care generază la rândul ei alte boli, unele dintre ele mortale. Vorbim despre obezitate. Nivelurile atinse sunt alarmante, astfel că Organizația Mondială a Sănătății a cerut statelor măsuri urgente. Iată și de ce? Peste 1,2 milioane de decese se înregistrează anual, atenție, doar în Europa din cauza obezității. 

13 octombrie, Ziua Mondială a Oului. De la aliment la obiect de artă

Consumat din necesitate, apoi la recomandarea medicilor, folosit în cosmetică, încondeiat de Paşte, dăruit de ţari şi purtat de ţarine, furat, pierdut, licitat de mari colecţionari, oul este sărbătorit în fiecare a doua vineri din octombrie, în cadrul Zilei Mondiale a Oului.

GhiDigital, episodul 45 | Concluzii după cinci episoade dedicate tehnologiei hidroponice

După cinci episode GhiDigital dedicate tehnologiei hidroponice, concluziile nu pot fi decât unele de etapă. Sunt de menționat cei care au investit timpuriu și cu curaj în acest tip de horticultură și de remarcat viziunea mediului universitar care cercetează acest domeniu pentru a-l face mai eficient și mai accesibil pentru antreprenori.