Ministrul Afacerilor Externe a anunţat că România va sprijini exportul de cereale din Ucraina pentru ca la nivel european să fie evitată o criză alimentară. Sunt 4 milioane de tone de porumb, grâu şi floarea soarelui care trebuie livrate în toate colţurile lumii. Marfa este adusă cu trenul până în porturile Galaţi şi Constanţa, de unde este transportată pe mare până în nordul Africii. Până acum, 70 de mii de tone de cereale din Ucraina au plecat din porturile româneşti.
Atacul de la Odesa blochează pentru prima oară după Al Doilea Război Mondial activitatea din port. Președintele Volodimir Zelenski cere ajutorul comunității internaționale pentru deblocarea porturilor, pentru a preveni o criză alimentară globală. Sunt state africane sau asiatice dependente de grâul și de porumbul ucrainean în proporție de peste 90%. România este o rută alternativă pentru cerealele ucrainene care ajung în portul Constanța pe calea ferată, cu barje sau nave mici.
Uniunea Europeană a finalizat un plan pentru a facilita exporturile pe rutele terestre pentru stocurile de produse alimentare ale Ucrainei, în condiţiile în care invazia rusească a blocat accesul la porturile ucrainene la Marea Neagră, transmite Bloomberg.