Misiuni de salvare în toată ţara

Zi plină pentru salvatori: elicopterele Ministerului de Interne au participat la 12 misiuni medicale. 14 oameni, printre care şi 3 copii, au fost transportaţi la diverse spitale din ţară. Angajaţii ISU din judeţele Moldovei au lucrat şi ei la foc continuu. Au avut zeci de intervenţii în zonele unde drumurile erau blocate de zăpadă. În Vaslui, şi poliţiştii de frontieră au participat la o misiune de salvare. O femeie de 37 de ani, însărcinată în 7 luni, care avea o criza de epilepsie, a fost ajutată să ajungă la ambulanţă. Iar în Neamţ, un copil şi o femeie însărcinată au fost salvaţi după ce drumul către satele lor a fost deszăpezit de mai multe ori.

Iarnă grea în nordul Europei

Viscol, ninsori, ger, vânt extrem de violent! Vremea rea pune mari probleme în nordul Europei. În unele zone, transportul e dat peste cap, iar meteorologii avertizează că vremea nu se îmbunătăţeşte în următoarele zile. Dimpotrivă, va fi şi mai frig.

Lacurile, capcane de gheaţă pentru păsări

Pompierii sunt chemaţi, de multe ori, în aceste zile şi pentru a salva păsările prinse în gheaţă pe lacuri. În această dimineaţă, în Argeş, lângă Piteşti, în aval de barajul Budeasa, erau captive mai multe lebede.