imobile
Presupusa amantă a lui Vladimir Putin și-ar fi cumpărat două noi case de lux în Turcia - afirmă un un om de afaceri israelian, de origine rusă.

Mihai Chirica contestă controlul judiciar. Viceprimarul Daniel Juravle îi preia atribuţiile pentru 2 luni
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, anunţă că va contesta măsura controlului judiciar dispusă în cazul său pentru 60 de zile, timp în care nu are voie să exercite funcţia de edil. Viceprimarul Daniel Juravle i-a preluat atribuţiile.
Din stațiune montană, Poiana Brașov riscă să devină cartier rezidențial: se construiesc tot mai multe imobile
Poiana Brașov se transformă pe zi ce trece în cartier rezidenţial. Cel puțin asta susţin hotelierii din zonă, care spun că în stațiune se construiesc tot mai multe clădiri de apartamente. Aceștia se tem că noile imobile vor reduce din farmecul și menirea stațiunii și cer Primăriei Braşov să nu mai elibereze autorizaţii de construcție pentru blocuri de locuinţe.

Investiţiile imobiliare au trecut de 900 milioane de euro în 2021 şi au crescut cu 4% faţă de 2020
Volumul total al investiţiilor de pe piaţa imobiliară din România a fost de 919,45 milioane de euro în 2021, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară.

TVA de 5 % pentru achiziţionarea unei singure locuinţe, cu o valoarea între 450 și 700 milioane de lei (proiect)
O cotă redusă de TVA de 5% va fi posibilă doar pentru achiziţionarea unei singure locuinţe, a cărei valoare este cuprinsă între 450 milioane de lei şi 750 milioane de lei, fără TVA, conform unui proiect de Ordonanţă de urgenţă publicat de Ministerul Finanţelor.
Românii, proprietari de locuințe vechi. Au nevoie de modernizări și reabilitări, conform Strategiei Naționale a Locuirii elaborată de Guvern
România are cei mai mulți proprietari de locuințe din Uniunea Europeană. Spre deosebire de germani sau austrieci, mulţi conaționali evită să stea cu chirie din cauza preţurilor mari. Cea mai mare problemă rămâne însă vechimea imobilelor.
Prețul locuințelor a crescut în Europa, pe fondul cererii generată de munca de la domiciliu
Mulți au tras obloanele în timpul pandemiei. Fie au dat faliment, fie au supraviețuit din ajutoarele de stat, acolo unde s-au dat. Domeniul construcțiilor pare că nici nu a simțit efectele pandemiei. Prețurile caselor nu au luat-o deloc în jos, ba dimpotrivă. În Europa prețurile au luat-o atât de mult în sus, încât experții se tem de o bulă speculativă.

Cererea pe piața imobiliară a crescut cu 15% în luna august, după scăderea masivă din primăvară
Cererea pe piața imobiliară a crescut cu 15% în luna august față de ianuarie, după scăderea abruptă de aproape 70% la finalul lunii martie, în contextul epidemiei, al incertitudinii din piață, precum și al restricțiilor impuse de autorități.

ANCPI: Vânzările de imobile au crescut în iunie 2020, față ce aceeași perioadă a anului trecut. La nivelul întregii țări au fost vândute 46.818 de imobile
În luna iunie 2020, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 46.818 de imobile, cu 14.729 mai multe față de luna mai 2020, anunță Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
- 1
- 2