ITPF Oradea: Peste 47 de tone de deşeuri au fost oprite la intrarea în țară

Peste 47 de tone de deșeuri au fost oprite la Frontierele Borş II şi Nădlac II, a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră din Oradea. Trei automarfare conduse de către trei cetăţeni români transportau îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilier şi saltele uzate de la diferite societăţi comerciale din Germania şi Olanda pentru firme din România, conform Agerpres.

Cumpărăm tot mai mult din import și exportăm puțin

Mere, cozonaci, carne sau combustibil, toate vin din import. Cumpărăm din ce în ce mai multe produse și exportăm mai puțin. Sezonul sărbătorilor de iarnă a accelerat acestă tendință. Oamenii spun că ar dori să cumpere produse românești, însă nu găsesc. Analiștii susțin că, deocamdată, nu sunt motive de îngrijorare.

Paradox alimentar: Castraveții românești sunt exportați în Polonia, Ucraina şi Moldova, iar noi îi importăm pe cei din Grecia sau Spania

Înregistrăm creşteri semnificative de exporturi, în timp ce pe rafturile magazinelor găsim cu greu produse româneşti. De exemplu, castraveţii noştri ajung în Polonia, Ucraina şi Moldova, iar noi îi cumpărăm pe cei din Grecia sau Spania. Şi caviarul nostru ajunge pe masa americanilor şi a asiaticilor. Autorităţile promit că situația se va schimba şi  își pun speranţa în Casa de Comerţ, redeschisă după 3 ani.

Importăm mai mult mărfuri care au prețuri tot mai mari. Datele stârnesc îngrijorarea Băncii Naționale

Cumpărăm produse tot mai scumpe și din cauza importurilor în creştere, de care România este dependentă. Numai în jumătate de an, pe piaţa de la noi au ajuns mărfuri în valoare de 60 de miliarde de euro, cu aproape 30% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Economiştii și comercianţii avertizează însă că acest lucru duce la noi scumpiri, în contextul în care mărfurile cumpărate din străinătate au preţuri tot mai mari.