Incendii în tot mai multe zone din lume, din cauza caniculei și a lipsei precipitațiilor. Orașe sub Cod roșu în Italia, temperaturi record în Cuba și Japonia

Apar tot mai multe focare de incendii, pe fondul temperaturilor toride și a lipsei precipitațiilor. În Sicilia s-au aprins zone întinse de vegetație, iar în Croația, lângă Dubrovnik, și în Turcia, pompierii luptă non-stop pentru a stinge incendiile. Nu doar în Europa arde vegetația, ci și în Algeria și Tunisia, unde sunt zeci de morți, inclusiv pompieri.