Fondul național pentru siguranța pacienților, anunțat de ministrul Sănătății, ar putea rezolva unele probleme din spitale

Înființarea Fondului național pentru siguranța pacienților, anunțată sâmbătă seara de ministrul sănătăți, e văzută cu optimism de unii dintre reprezentanții medicilor. Ei speră să o și vadă implementată urgent. Profesorul Dorel Săndesc este de părere că așa ar putea fi rezolvate două dintre cele mai mari probleme ale spitalelor românești: rețele de gaze medicale și de electricitate.

Încă nu s-au stabilit cauzele incendiului din spitalul din Piatra Neamț

Anchetele încep greu şi se termină şi mai greu de multe ori. Au trecut două luni şi jumătate de la dezastrul din Piatra Neamţ, iar cercetările nu au reușit să stabilească vinovaţi sau măcar cauza incendiului devastator. Spitalul are o nouă conducere care face planuri pentru a rezolva cât mai multe dintre probleme. Dar totul depinde de bani. Mulți bani.

Profesorul Dorel Săndesc: Spitalele din România sunt adevărate bombe cu ceas

În România, spitalele sunt adevărate bombe cu ceas. Avertismentul extrem de dur îi aparține profesorului Dorel Săndesc, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă. Medicul este de părere că tragedii pot apărea oricând în condițiile în care cele mai multe spitale sunt construite în urmă cu multe zeci de ani, iar sistemul medical românesc este cel mai subfinanțat din Uniune.

Audieri în cazul incendiului de la Matei Balș. Asistentă: Era frig în saloane, dar nu exista o aerotermă în salonul în care a izbucnit incendiul

Era frig în saloane, le-a declarat anchetatorilor asistenta șefă care răspundea de secția în care s-a produs tragedia de la Matei Balș, dar nu ar fi fost nicio aerotermă în încăperea unde a izbucnit incendiul. Avocatul ei exclude ipoteza ca instalația electrică să fi fost cauza. Legat de instalația de oxigen, nu are aceeași convingere.

Continuă ancheta după incendiul de la Matei Balș, pentru a se afla ce s-a întâmplat în saloanele cuprinse de flăcări

Multe întrebări, lacrimi și lumânări aprinse după tragedia de la Matei Balș. Anchetatorii au intrat din nou în saloanele negre de fum, în căutarea explicațiilor. Au făcut primele verificări amănunțite, inclusiv la instalațiile electrice și la cea de gaze și au ridicat mai multe probe. Nicio ipoteză nu este exclusă în acest caz. În tot acest timp, încă un pacient dintre cei transferați după tragedie a decedat la spitalul Universitar. Vă avertizăm că urmează informații ce pot avea un puternic impact emoțional.