O pacientă de la Spitalul Județean Timișoara a fost rănită de computerul tomograf

O investigație simplă, care poate cel mult să conducă la un atac de panică, a fost la un pas să omoare o femeie. S-a întâmplat într-un spital mare, renumit pentru bune tratamente. O bucată din computerul tomograf s-a desprins și a căzut chiar în timpul investigației. Pacienta are o rană care nu pune probleme, dar medicii spun că se putea întâmpla o tragedie. Capacul care s-a desprins era din metal și se rotea cu viteză foarte mare în momentul incidentului.

Incident violent la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Un pacient a filmat când a fost bruscat de un medic şi a postat imaginile pe internet

Scandal la cel mai mare spital de urgență din țară. Un medic ortoped de la Floreasca este acuzat că a bruscat un tânăr care venise la spital cu o infecție la picior. Acesta i-a cerut socoteală doctorului că a preluat peste rând un anumit pacient. Și a filmat întreaga scenă, ceea ce l-ar fi înfuriat pe medic. Comisia de disciplină face anchetă, iar doctorul a cerut să fie asistat de un avocat.