Ministrul Economiei: O parte din industrie a redus deja consumul de gaze din considerente de piață. Nu vorbim acum de o iniţiativă a statului român de reducere a livrărilor de gaze către industrie

O parte din industrie, cum este cea metalurgică, a redus consumul de gaze pe fondul diminuării producţiei din considerente de piaţă, din cauza reducerii comenzilor şi nu de disponibilitate a gazului, a declarat la Sibiu ministrul Economiei, Florin Spătaru, în contextul unei întrebări referitoare la măsura de reducere voluntară a consumului de gaze la nivelul UE cu 15%.

EUROSTAT | Irlanda şi România, statele UE cu cel mai puternic avans al preţurilor producţiei industriale şi în luna martie

Preţurile produselor care ies pe porţile fabricilor au înregistrat, în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021, o creştere de 36,5% în Uniunea Europeană (UE) şi un avans de 36,8% în zona euro, iar, la fel ca şi în luna februarie, Irlanda şi România au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în ritm anual, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Municipalitatea reface hărţile de zgomot ale Capitalei

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a anunţat miercuri că a atribuit contractul privind refacerea hărţilor strategice de zgomot şi reevaluarea/revizuirea planurilor de acţiune pentru gestionarea zgomotului în Capitală.