INS | Sporul natural negativ al populației s-a dublat anul trecut

Sporul natural negativ al populaţiei s-a dublat în anul 2020 faţă de anul 2019, cu un minus de 118.587 persoane faţă de 57.244 persoane, în condiţiile în care, numai în ultimele trei luni, sporul natural negativ a atins aproape valoarea din 2019, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), publicat miercuri.

Noiembrie 2020, o lună neagră în România: cea mai mare rată a mortalităţii din ultimii doi ani

România se confruntă cu cea mai mare rată a mortalităţii din ultimii ani. În luna noiembrie, au fost înregistrate aproape 35 de mii de decese, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Per total, cifrele de anul trecut sunt îngrijorătoare la acest capitol. Există însă şi o veste bună. Tot în luna noiembrie s-au născut peste 13 mii de copii, cu 646 mai mulţi decât în aceeaşi lună din 2019. Ionuţ Gheorghe a studiat cifrele.

Rata anuală a inflației s-a menținut la 2,1% în luna decembrie

Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 2,1% în luna decembrie a anului trecut în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,24%, serviciile cu 2,69%, iar mărfurile nealimentare cu 1,01%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut cu 2,1% în primele 11 luni din 2020

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele 11 luni din 2020, faţă de perioada similară din 2019, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,1%, respectiv cu 2,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate joi.