Anchetă extinsă în cazul deratizărilor toxice de la Timişoara. Patronul firmei care a făcut operaţiunea a fost reţinut

Anchetă extinsă la Timișoara după decesele provocate de substanțe folosite la deratizare dintr-un bloc. Patronul firmei care a făcut operațiunea a fost reținut. Analizele de laborator au arătat că substanța folosită la deratizare este extrem de toxică și poate fi folosită doar în spații deschise. Aceasta a fost cumpărată de pe piața neagră. Nu există antidot pentru acest pesticid. După primele cazuri, cadrele medicale nu și-au dat seama că este vorba despre o substanță otrăvitoare. Urmează imagini și informații care vă pot afecta emoţional.

Patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul din Timișoara a fost reținut. Substanța folosită a fost cumpărată de pe piața neagră

Patronul firmei care a efectuat dezinsecţia în blocul de pe strada Mioriţei din Timişoara, din cauza căreia doi copii şi mama unuia dintre aceştia au decedat, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și trafic cu substanțe toxice interzise. Autoritățile au descoperit, într-un apartament din blocul în care s-a făcut deratizare, o cutie în care se aflau pastile de fosfură de aluminiu.

30 de oameni s-au intoxicat cu erbicid, după ce au lucrat pe un câmp de sfeclă proaspăt stropit

Peste 30 de persoane din județul Neamț au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu erbicid pe un câmp din apropierea municipiului Roman. Victimele lucrau pe o suprafață cultivată cu sfeclă de zahăr și se pare că au intrat mai devreme decât trebuia, pentru că efectele erbicidului cu care fuseseră tratate plantele încă nu trecuseră. Șase persoane aflate în stare mai gravă au fost transferate la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar restul sunt sub observație la Spitalul din Roman.