intoxicaţie
Patronul firmei de deratizare a cumpărat, la negru, cu 600 de lei substanța ucigașă din cauza căreia au murit 2 copii și mama unuia dintre ei. Alte zeci de persoane au ajuns la spital, iar medicii le țin sub observație. Specialiștii au reușit să identifice substanța, spun că este extrem de periculoasă și nu ar trebui folosită în zone locuite. În plus, nu există un antidot care să îi neutralizeze efectele. Atenție, urmează imagini și informații care va pot afecta emoțional.
Anchetă extinsă în cazul deratizărilor toxice de la Timişoara. Patronul firmei care a făcut operaţiunea a fost reţinut
Anchetă extinsă la Timișoara după decesele provocate de substanțe folosite la deratizare dintr-un bloc. Patronul firmei care a făcut operațiunea a fost reținut. Analizele de laborator au arătat că substanța folosită la deratizare este extrem de toxică și poate fi folosită doar în spații deschise. Aceasta a fost cumpărată de pe piața neagră. Nu există antidot pentru acest pesticid. După primele cazuri, cadrele medicale nu și-au dat seama că este vorba despre o substanță otrăvitoare. Urmează imagini și informații care vă pot afecta emoţional.
Ce este fosfura de aluminiu, substanța care ar fi fost folosită în blocul unde au murit 3 persoane. Pesticidul, încadrat în grupa I de toxicitate, eliberează un gaz ce blochează metabolismul celular
Peste 90% din persoanele expuse la fosfină, gazul eliberat de substanța folosită la deratizare în blocul din Timișoara, nu supraviețuiesc! Substanța este încadrată în grupa I de toxicitate, în categoria pesticidelor cu utilizare extrem de restrânsă.
Au fost găsite substanțe periculoase într-un alt bloc din Timișoara, care a fost evacuat. Aceeași firmă făcuse deratizarea în imobil
Un al doilea bloc din Timișoara a fost evacuat azi-noapte, după ce specialiștii au găsit concentrații mari de substanțe toxice. În imobil fusese făcută deratizarea de aceeași firmă. Vă avertizăm, imaginile și informațiile vă pot afecta emoțional!
Analizele pacienților din blocul deratizat cu o substanță extrem de toxică arată o îmbunătățire a stării de sănătate. Cei intoxicați aveau simptome net diferite. Cum și-au dat seama medicii care era cauza
Marți dimineață, în 3 unităţi medicale din Timişoara sunt internate 28 de persoane din blocul în care doi copii şi o femeie au murit după efectuarea deratizării, se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii. Managerul Spitalului Județean a prezentat întregul film al deciziilor medicale din acest caz și a precizat că le recomandă pacienților să mai rămână internați încă 6 zile, timp în care substanța inhalată poată încă să acționeze.
Patronul firmei care a efectuat deratizarea în blocul din Timișoara a fost reținut. Substanța folosită a fost cumpărată de pe piața neagră
Patronul firmei care a efectuat dezinsecţia în blocul de pe strada Mioriţei din Timişoara, din cauza căreia doi copii şi mama unuia dintre aceştia au decedat, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și trafic cu substanțe toxice interzise. Autoritățile au descoperit, într-un apartament din blocul în care s-a făcut deratizare, o cutie în care se aflau pastile de fosfură de aluminiu.
Timișoara: Doi copii și mama unuia dintre ei au murit, după o deratizare în bloc. 20 persoane au fost spitalizate, iar imobilul a fost sigilat
Caz fară precedent la Timișoara. Doi copii și mama unuia dintre ei au murit după ce s-a făcut dezinsecție și deratizare în blocul în care stau. Un bebeluș a cedat primul, sâmbătă. Medicii nu bănuiau că urma un val de noi cazuri. Abia azi, când datele s-au pus cap la cap, s-a dat alertă și a fost evacuat tot imobilul. Pompierii au identificat o substanță neurotoxica la etajele 3 și 4.Urmează informații care vă pot afecta emoţional.
Alertă alimentară în Franța. O femeie a paralizat după ce a mâncat o supă cu legume
Mare atenție la ce mâncați! Până și mâncarea considerată a fi sănătoasa poate fi periculoasă. O femeie din Franța a paralizat pe viața, din cauza unei... supe de legume. Produsul era expirat, dar de asemenea e posibil ca în momentul în care supa a fost gătită sau pe lanțul de conservare la rece, să se fi produs o contaminare. Cazul a fost extrem de dezbătut în Franța și chiar declanșat o campanie de conștientizare la nivel național.
30 de oameni s-au intoxicat cu erbicid, după ce au lucrat pe un câmp de sfeclă proaspăt stropit
Peste 30 de persoane din județul Neamț au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu erbicid pe un câmp din apropierea municipiului Roman. Victimele lucrau pe o suprafață cultivată cu sfeclă de zahăr și se pare că au intrat mai devreme decât trebuia, pentru că efectele erbicidului cu care fuseseră tratate plantele încă nu trecuseră. Șase persoane aflate în stare mai gravă au fost transferate la Spitalul Județean din Piatra Neamț, iar restul sunt sub observație la Spitalul din Roman.

