intrarea lui Iisus în Ierusalim
Drumul de la Ierihon la Ierusalim trecea peste Muntele Măslinilor. Deşi numit în mod tradiţional de evanghelişti “munte”, în realitate era doar un deal prielnic creşterii măslinilor și renumit pentru teascurile de ulei de măsline. Pe acest drum a intrat Isus în Ierusalim.
Mii de credincioși au participat la procesiuni în ajun de Florii, pe străzile marilor orașe din țară
Mii de credincioşi ortodocşi au participat, în ajunul Floriilor, la procesiunile impresionante organizate în fiecare an în ţară. Cu ramuri de salcie în mâini şi cu rugăciuni în gând, oamenii şi-au amintit de intrarea lui Iisus în Ierusalim. Ajunul Floriilor sau Sâmbăta lui Lazăr marchează şi începutul Săptămânii Patimilor.

