Ploile și inundațiile au făcut prăpăd în mai multe județe din țară. La stația meteo din Slobozia s-a înregistrat o cantitate de 190 l/mp, de trei ori faţă de media lunară

Au fost afectate de ploi și inundații mai ales în localități din vest și centru, unde pârâiele au ieșit din matcă și au lăsat dezastru în urmă: drumuri distruse, gospodării inundate și comunități izolate. Meteorologii și hidrologii au emis mai multe avertizări imediate Cod Roșu în mai puțin de 24 de ore. Iar până spre miezul nopții, aproape toată țara rămâne sub Cod Portocaliu de ploi. 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: 53 de localități au fost afectate de vremea rea. Marţi şi pe timpul nopţii au fost emise 32 de atenţionări şi avertizări imediate

Pompierii militari au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 53 de localităţi din 23 de judeţe pentru înlăturarea efectelor produse de ploile abundente şi de vântul puternic, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres. Au fost emise 9 mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT pentru judeţele Cluj, Galaţi, Sălaj, Suceava şi Tulcea.

A fost cod roşu de ploi, inundaţii şi viituri periculoase în judeţele Sălaj şi Cluj. Au fost înregistrate ploi extreme, de 80 de litri pe metru pătrat

Ploile și inundațiile fac prăpăd în tot mai multe localități, iar meteorologii și hidrologii au emis avertizări imediate cod roșu de pericol iminent. În Sălaj şi Cluj, apele au ieșit din matcă marți seară, după ce s-au înregistrat averse de până la 80 de litri pe metru pătrat. Pentru câteva ore, și Hunedoara a fost miercuri sub cod roșu de inundații. Până la ora 23.00, aproape toată țara rămâne sub avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

Ploi torențiale și viituri în Harghita. Mai multe gospodării şi pivniţe au fost inundate

Vremea rămâne periculoasă în multe zone din țară. Avertizările meteorologice se succed de la oră la oră şi anunță fenomene extreme. Viiturile formate în zonele înalte au măturat localități întregi provocând pagube importante, în timp ce în zonele joase apa s-a revărsat în casele și curțile oamenilor. A căzut și grindină în unele zone.

Pericol de moarte din cauza furtunilor: acoperișuri smulse, copaci dezrădăcinați, gospodării și străzi inundate

La mijloc de iunie, a plouat cât în toate lunile de primăvară. De 24 de ore, România este măturată de furtuni extrem de puternice care lasă prăpăd în urmă. În mai multe localități, după viituri peisajul este apocaliptic. Acoperişuri smulse de vânt, ziduri de case puse la pământ, copaci scoşi din rădacină și zeci de străzi inundate. Furtunile au făcut ravagii în vestul țării, dar și în alte zone. În Argeș, mai multe curți au fost inundate, iar câțiva turiști au rămas blocați din cauza unor bolovani căzuți de pe versanți.