inundaţii
O parte a capitalei turce a fost aproape înghiţită de ape în câteva minute. O ploaie torenţială a provocat formarea unor şuvoaie de noroi, care au făcut prăpăd. Care este situaţia acolo a transmis, de la fața locului, Magdalena Moreh, pentru Telejurnal.
Imagini selenare în Clisura Dunării. Golirea barajului de la Porţile de Fier I se face când debitele fluviului cresc
În Clisura Dunării, au apărut peisaje parcă desprinse dintr-o lume selenară, după ce fluviul s-a retras ca urmare a deversărilor, iar apa a lăsat loc uscatului. Localnicii din satele strămutate privesc cu tristețe către locurile în care odinioară işi duceau viața. În 2019 se vor împlini 50 de ani de la construcția Barajului de la Porțile de Fier I.
Ajutoare de la guvern pentru cei afectaţi de inundaţii şi de alunecările de teren
Astăzi a fost aprobată o Hotărâre de Guvern prin care se acordă ajutoare de urgenţă în valoare de 353.500 de lei pentru sprijinirea familiilor afectate de inundaţii şi de alunecările de teren.
Riscul de inundații de la Suhaia nu a fost înlăturat. Se caută soluții pentru a fi evitată inundarea a mii de hectare de teren agricol
Situația lacului din comună Suhaia este departe de a fi rezolvată. Autoritățile încearcă de aproape o săptămână să împiedice ca debitul mare de apă să rupă digurile lacului prin deversări controlate.
Sute de hectare de păşune şi terenuri agricole din Deltă au fost înghiţite de ape, după ce s-a revărsat Dunărea
Cota Dunării a depăşit patru metri în Deltă. Un drum judeţean dintre Tulcea şi Braţul Chilia a fost închis din cauza inundaţiilor, iar transportul de persoane şi mărfuri se face doar pe apă.
Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii în 27 de bazine hidrografice
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis cod portocaliu și cod galben de inundații pentru 27 de bazine hidrografice, de sâmbătă până luni. Vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu depăşiri ale cotelor de apărare.
Inundații în sudul țării. Gospodării și drumuri inundate în Teleorman și Olt
E alertă de inundații în mai multe județe din sudul țării, pentru care hidrologii au emis avertizare cod portocaliu. S-a înregistrat și o victimă - un bărbat s-a înecat într-un pârâu. În comuna Drăgăneşti Vlaşca, Teleorman, oamenii au mers la serviciu cu tractorul sau cu barca.
Dunărea este sub cod portocaliu de inundaţii până pe 31 martie
Dunărea este sub cod portocaliu de inundaţii până la finalul săptămânii viitoare. După două săptămâni în care fluviul aproape şi-a dublat debitul, apele bat acum în retragere. Pentru scurt timp însă, pentru că temperaturile ridicate, din următoarele zile, pot aduce o undă de viitură şi mai mare.
Pericol de inundații pe Dunăre. Cod portocaliu privind creșteri de nivel și debit
Este cod portocaliu și de inundații. Pe Dunăre, în zona Olteniei, în Deltă şi la limita judeţelor Brăila şi Tulcea. Avertizarea este valabilă până la finalul lunii. În județul Dolj, fluviul s-a revărsat deja, iar apele au acoperit o parte din Portul Bechet. Iar debitul fluviului continuă să crească în ritm alert. Sunt inundate şi 30 de hectare de păşune la Cozia, în Mehedinţi.

