Expertul în educație Ștefan Vlaston, despre calendarul legilor Educației: Cum să faci în două luni ce altădată s-a făcut într-un an? Este exclus! Nu poți să te joci cu astfel de legi

Noile legi ale Educaţiei urmează să fie adoptate de Guvern până pe 15 februarie, iar Parlamentul ar urma să le dezbată şi să le voteze până pe 15 martie, potrivit calendarului stabilit, marți, de liderii Coaliției. Expertul în educație Ștefan Vlaston a spus la TVR INFO că termenul nu este realist.

Ministerul Educației: Infrastructura precară și dotările inadecvate reprezintă un prim factor în perpetuarea inechității. Funcționarea în două schimburi foțează reducerea activităților extracurriculare

Peste 90% dintre ele necesită renovare și aproximativ 15% dintre școlile din România funcționează în două schimburi, iar un procent mic chiar în trei schimburi”, potrivit datelor care se regăsesc în Ghidul solicitantului pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar, scrie edupedu.

Școala românească, dintr-o vacanță în alta. Anul viitor ar putea aduce noi minivacanţe pentru bugetari, implicit pentru elevi

Elevii au revenit la şcoală, după o primă vacanţă de o săptămână în acest an şcolar. Peste o lună vor avea din nou câteva zile fără şcoală, apoi vor mai intra în vacanță în preajma Crăciunului. Sunt tot mai mulţi elevi, părinţi şi profesori care constată că perioadele de cursuri sunt prea fragmentate. In statistici, România este însă ţara europeană care asigură printre cele mai puţine zile de şcoală pentru elevi.

Programul “Masa caldă în școli” va fi extins. Măsura urmărește scăderea abandonului școlar

Guvernul a aprobat extinderea programului "Masa caldă în școli". Preșcolarii și elevii vor primi un fel de mâncare caldă sau un pachet alimentar în valoare de 15 lei. Inițiativa dorește să îi încurajeze pe părinți să îi trimită pe copii la școală. Autoritățile urmăresc prin această măsură scăderea abandonului școlar. 450 de școli sunt înscrise în program.