Solicitările profesorilor dau peste cap calculele pentru buget. Sorin Banciu: Nu producem atât de mulți bani. Florin Manole: Ar costa 16 miliarde ce au cerut sindicatele. Cristian Seidler: Mă simt aburit de către această coaliție

Toată lumea pare să fie de acord că Educaţia este o prioritate, însă matematica le dă bătăi de cap politicienilor. S-a vorbit mult despre uriaşă gaură de la buget şi necesitatea reducerii cheltuielilor bugetare care au şi început în multe domenii de activitate. Acum, însă, revendicările celor din învăţământ par să dea din nou totul peste cap.

Proiectele legilor Educației au fost dezbătute și votate în Camera Deputaților

Primul vot în plenul Parlamentului pentru noile legi ale Educației. Deputații din coaliţie nu au schimbat nimic din textele aprobate în comisie și au respins toate amendamentele depuse în plen, în ciuda protestelor opoziţiei. Urmează dezbaterile în Senat şi votul final din Parlament. Deputaţii au votat pentru ca Religia să fie inclusă opţional în examenul de bacalaureat, liceele să poata organiza examen de admitere suplimentar pentru jumătate din locuri, iar actualii rectori să aibă încă două mandate.

Sindicatele din Educație au protestat față de salariile mici, dar și față de situația din învățământul românesc. Se strâng semnături pentru o grevă generală

Aproape 15.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ au protestat astăzi în Capitală şi au pornit în marş de la Piaţa Victoriei la Palatul Parlamentului. Profesori, educatori, personal nedidactic sau didactic auxiliar, cu toţii cer salarii decente, sporuri și plata orelor suplimentare. În caz contrar, pe 22 mai au de gând să declanşeze greva generală. Marşul nu a fost lipsit de incidente provocate de susţinătorii AUR. Profesorii chiar au fost nevoiţi să îşi încheie protestul mai devreme şi s-au disociat de acţiunile AUR.

Bode, la TVR INFO: Structurile MAI au obligația să tragă concluzii în urma masacrului dintr-o școală din Belgrad. România este o țară sigură. Cinci orașe din România se află în primele 100 cele mai sigure locuri din lume

Angajații ministerului român de interne au obligația de a învață din situații precum masacrul dintr-o școală din Belgrad și de a preveni un astfel de atac armat în țara noastră, a spus miercuri seară ministrul Lucian Bode. Țara noastră este sigură iar cinci orașe din România ocupă locuri fruntașe într-un top al celor mai sigure locuri din lume.