Preşedintele Poloniei va susţine un discurs în parlamentul de la Kiev

Preşedintele polonez Andrzej Duda a ajuns din nou, duminică, în capitala ucraineană Kiev pentru o vizită de sprijin a ţării angrenate în război cu Rusia, relatează Agerpres, care citează dpa. El va fi, duminică, primul şef de stat care se va adresa parlamentului Ucrainei de la începerea războiului, în urmă cu trei luni, potrivit administraţiei prezidenţiale poloneze de la Varşovia.

Republica Moldova: Panglica Sfântului Gheorghe, purtată de mai mulți deputați la evenimentele organizate de Ziua Victoriei

Deși Parlamentul a interzis prin lege purtarea panglicii Sfântului Gheorghe după invazia Rusiei în Ucraina, mai mulți deputați socialiști și comuniști, dar și simpli cetățeni, au purtat această panglică în timpul Marșului Victoriei, organizat la 9 mai în Chișinău de Comitetul Național de Coordonare „Pobeda”, transmite IPN, citată de TVR Moldova. Din motive de sănătate, preşedintele Maia Sandu nu a participat astăzi la evenimentele publice. A fost anulată inclusiv întrevederea și conferința de presă comună cu secretarul general al ONU, António Guterres.

Panglica bicoloră Sfântul Gheorghe şi literele Z şi V ca simboluri pro-ruse, interzise pe teritoriul Republicii Moldova

Prin votul dat astăzi în Parlamentul de la Chișinău, panglica bicoloră Sfântul Gheorghe şi literele Z şi V ca simboluri pro-ruse sunt interzise pe teritoriul Republicii Moldova. Însemnele care promovează invazia rusă în Ucraina au fost interzise în mai multe state europene. Opoziţia parlamentară de la Chișinău a ripostat şi a făcut scandal la şedinţă, blocând tribuna centrală, transmite TVR Moldova.

Război în Ucraina, ziua 36 | Putin, decret prin care gazul se plătește în ruble, de vineri. Franța, Germania și Marea Britanie refuză să accepte condiția | Autobuzele pentru evacuarea civililor din Mariupol, blocate de ruși

Armata rusă și-a concentrat ofensiva pe partea de est a Ucrainei în cea de-a 36-a zi de invazie. Președintele Zelenski i-a îndemnat pe militari să nu lase garda jos, pentru că atacurile se vor intensifica în sudul și estul țării, unde armata rusă se repliază. Între timp, soldații ucraineni au preluat controlul asupra mai multor localități din jurul Kievului, iar la Mariupol s-a organizat un culoar umanitar pentru evacuarea civililor. Următoarea rundă de negocieri va avea loc online la 1 aprilie, a declarat șeful delegației ucrainene.