invazie ucraina
Situaţia militară din sudul Ucrainei este destul de periculoasă în unele locuri, în timp ce condiţiile din est sunt foarte grele, a transmis, într-un mesaj video, preşedintele Volodimir Zelenski, la primele ore ale zilei în care se împlinește un an de la declanşarea invaziei ruse.
Washingtonul anunță un nou ajutor militar de 2 miliarde de dolari pentru Ucraina
Confirmarea fermă că Washingtonul va acorda o nouă tranşă de ajutor militar Ucrainei, în valoare de 2 miliarde de dolari, vine chiar în ziua în care se împlinește un an de când Putin a ordonat invadarea țării vecine.
"Cel mai mult îmi doresc să trăim. Suntem însă cu gândul la cei rămași acasă, la casa noastră, la țara noastră". Povestea unei familii refugiate din Ucraina, care și-a găsit adăpost la Baia Mare
Au hotărât să stea în România ca să fie mai aproape de casă. Și-au adus viața de dinainte de război în telefoanele mobile, pline cu poze. Nu pot uita nici acum cât de mare a fost panica atunci când rușii au dat primele atacuri. Este povestea Nataliei și a surorii ei, Anastasia. Au venit cu mama lor, imobilizată în scaun cu rotile, și cu copiii lor, în România.
Claudiu Degeratu: Cred că vom avea de-a face cu o încercare semi-eșuată de ofensivă rusească, o ofensivă foarte slab pregătită. În vară, vor fi toate condițiile pentru o contraofensivă semnificativă
Perspectiva asupra teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina este diferită de ambele părți. Zona controlată de trupele ruse e mare, în special în regiunile Donețk și Lugansk, însă Ucraina a rezistat cu brio. Cu o armată motivată și bine dotată grație Occidentului, ucrainenii vor acum să elibereze toate zonele ocupate de ruși, inclusiv Crimeea. Mihai Rădulescu a discutat cu expertul în securitate Claudiu Degeratu despre zonele fierbinți și despre viitorul conflictului.
Un an de când Rusia a invadat Ucraina. "O invazie deliberată, cu sânge rece și îndelung planificată"
24 februarie 2022, ora 04.50, după trei zile de la declararea independenţei celor două regiuni separatiste Doneţk şi Luhansk, Vladimir Putin a dat ordinul de atac asupra Ucrainei. În doar câteva secunde, o ploaie de rachete a căzut peste ţara vecină. În mai puțin de 24 de ore, au intrat sub asediu mai multe oraşe mari, inclusiv Odesa şi Kiev.
Irpin, pe lista orașelor unde rușii au comis violențe greu de descris, încă din primele zile ale războiului din Ucraina. Corespondență de la trimisul special al TVR, Alex Costache
Sute de oameni nevinovați au murit la Irpin sub asaltul invadatorilor ruși. Atrocitățile au revoltat o lume întreagă și sunt încă proaspete în memoria locuitorilor. Trimisul special al TVR în Ucraina, Alex Costache, se afla chiar în Irpin.
Acțiunile companiilor din industria de apărare au crescut cu 30% pe fondul sprijinului occidental pentru Ucraina
Acţiunile companiilor din industria de apărare au crescut puternic în ultimele luni, depăşind cu mult performanţele înregistrate pe ansamblu de pieţele bursiere, în condiţiile în care investitorii mizează pe promisiunile privind majorarea cheltuielilor militare de către guvernele occidentale pentru a putea ajuta Ucraina în războiul cu Rusia, transmite Financial Times.
Olena Zelenska, mesaj pentru ONU: "Vă chem să creaţi un front legal, un front juridic. Este nevoie să salvăm generaţiile viitoare de ameninţarea războiului"
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat miercuri seară că invadarea Ucrainei de către Rusia este o încălcare a Cartei ONU și a dreptului internațional. Declarația a fost făcută după ce a fost ascultat mesajul tulburător al primei doamne a Ucrainei. Olena Zelenska a vorbit despre crimele comise de ruși la Bucea și Izium și a amintit că, din cauza războiului pornit de Moscova, 6 milioane de ucraineni au rămas fără case, iar 8 milioane au devenit refugiați în propria țară.
Maia Sandu, primită la Cotroceni. Klaus Iohannis: România rămâne deosebit de vigilentă față de acțiunile hibride ale Rusiei, care se intensifică. Vă asigur că R. Moldova nu este singură în fața acestor provocări
Preşedinta Republicii Moldova a fost primită la Palatul Cotroceni de Klaus Iohannis. După prezenţa la Varşovia, vizita Maiei Sandu în România vine pe fondul presiunilor tot mai mari ale Rusiei asupra Moldovei și în contextul sprijinului pe care România s-a angajat să îl ofere, în continuare, în orice scenariu. Președintele Iohannis a declarat, la finalul întâlnirii de astăzi, că "Moldova nu e singură". Totodată, Maia Sandu a spus că ţara pe care o conduce rămâne fermă în parcursul spre integrarea în Uniunea Europeană. Președintele R. Moldova s-a întâlnit și cu premierul, dar şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor.

