S-a încheiat prima rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia. Delegațiile se întorc în țările lor pentru consultări înainte de runda a doua

A cincea zi de război a fost ziua în care Ucraina a încercat să obțină un armistițiu și retragerea forțelor ruse de pe teritoriul țării. Șapte ore au durat negocierile dintre delegațiile ucraineană și rusă de la granița Belarusului. Sirenele au continuat să sune în Kiev, iar atacul asupra Harkovului continuă și luni seara.

LIVE TEXT Invazie în Ucraina. Ziua 5 | Preşedintele Zelenski a semnat cererea de aderare a Ucrainei la UE.

Explozii puternice în apropierea capitalei Kiev. 24 de ore cruciale pentru Ucraina vor fi urmate de o noapte și o nouă zi la fel. Astăzi, președintele Volodimir Zelensky a semnat cererea de aderare a ţării sale la Uniunea Europeană. Între timp, Rusia a anunţat că a capturat două oraşe din Ucraina şi o centrală nucleară, dar pentru prima oară recunoaşte şi pierderi suferite în rândul soldaţilor săi. Condițiile Moscovei pentru soluționarea crizei sunt respectarea intereselor legitime ale Rusiei în domeniul securității, recunoașterea suveranității Rusiei asupra Peninsulei Crimeea, așa-numita "demilitarizare" și "denazificare" a Ucrainei și asigurarea unui statut de neutralitate a Ucrainei.

Românii din Franţa s-au mobilizat în sprijinul refugiaţilor ucrainieni | La Lyon, peste 2000 de oameni au participat la un miting de susținere

Mobilizare exemplară a comunităţii de români din regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, pentru a veni în sprijinul refugiaţilor ucrainieni care ajung în ţara noastră. Apelul transmis pe reţelele de socializare nu i-a lăsat indiferenţi pe români, care au venit în număr mare pentru a aduce produse de primă necesitate şi produse alimentare neperisabile , pături sau haine.

"Deocamdată, sunt vizate câteva bănci, dar populația nu-și ține acolo economiile". Liviu Iurea relatează de la Moscova, după ce Occidentul a decis eliminarea băncilor importante rusești din SWIFT

Decizia Occidentului de a elimina anumite bănci ruseşti din sistemul internaţional de plăţi - SWIFT - e o lovitură economică extrem de dură, dar va crea probleme inclusiv companiilor şi băncilor occidentale. Azi noapte, după negocieri de săptămâni întregi, Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind aşa-numitele sancţiuni bazuka - eliminarea unor bănci din SWIFT. Amplele sancţiuni au fost instituite de Occident după ce Vladimir Putin a invadat Ucraina.

Miniştrii de externe din G7 s-au reunit în sesiune de urgenţă, pe tema Ucrainei: sunt gata pentru noi sancțiuni la adresa Rusiei

Ţările G7 au anunţat duminică seara că nu vor recunoaşte nicio "schimbare de statut" în Ucraina prin forţă şi că sunt gata să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei, după cele deja anunţate în această săptămână, dacă aceasta nu pune capăt războiului său de agresiune împotriva Ucrainei, relatează AFP, citată de Agerpres.