Credite pentru educație. Persoanele între 16 și 55 de ani pot lua până la 12 mii de euro fără dobândă
Sunteți elev sau student și vreți să investiți mai mult în educație? Sau, pur și simplu, vă gânditi să mai faceți o facultate sau reconversie profesională? De săptămâna viitoare puteți lua un împrumut cu ajutorul statului. Creditul, între 9 și 12 mii de euro, poate fi luat pe o perioadă de 10 ani, mai întâi de la CEC, iar apoi și de la alte bănci private. În primii 5 ani, cât durează școlarizarea, ați putea să nu plătiți nimic. Dobânda și celelalte costuri sunt suportate de stat întreaga perioadă, prin programul "Investește în tine", recent lansat de Guvern.

