investiţii
Comisarul european Corina Creţu se află, luni şi marţi, în vizită în România, context în care a participat la semnarea contractelor de finanțare depuse în cadrul Axei prioritare 2 - Îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, Programul Operațional Regional 2014-2020, precum și în cadrul Axei prioritare 3 - Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, Programul Operațional Infrastructură Mare.
Bugetul pentru 2018, pe masa Guvernului. Cheltuielile pentru investiții cresc cu 42% față de cele din 2017
Bugetul de stat pentru anul viitor este gata, parafat și semnat de Guvern și urmează să fie trimis la Parlament.
TVR Craiova va avea un sediu nou. Construcţia va fi gata anul viitor
TVR Craiova va avea un sediu nou! Piatra de temelie a fost pusă astăzi, la actualul sediu de pe strada Calea Unirii. Investiţia de peste 5 milioane de lei este realizată din fonduri proprii. Noua clădire va fi destinată spaţiilor de producţie şi de birouri. Simbolic, a fost îngropată și o capsulă a timpului, care va duce peste ani mesajele celor prezenți.
Reclamațiile investitorilor străini. Planurile de afaceri sunt afectate de schimbările legislative
Creșterea economică nu pare sustenabilă, consideră companiile străine din România. Cu toate acestea, firmele se așteaptă la o creștere a afacerilor în următorul an. Însă, marile probleme rămân lipsa predictibilității și deteriorarea mediului de afaceri.
Polemici pe tema firmelor primăriei. Consilierii generali ai opoziției spun că salariile vor reprezenta 80 la sută din buget
Abia înfiinţate, cele 19 firme ale Primăriei Capitalei stârnesc deja polemici. Consilierii generali ai opoziţiei spun că au analizat atent docmentele şi au tras concluzia că 80% din bugetul societăţilor va merge pe salarii. Iar lefurile medii vor fi de peste 5 mii de lei. Primăria dezminte, deocamdată, dar nu dă prea multe cifre concrete, pe motiv că actele nu sunt gata.
Ministrul Culturii: Odată cu înființarea Consiliului Tehnico Economic vom trece la restaurarea Muzeului George Enescu
Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu a anunțat că a reînființat Consiliul Tehnico Economic din cadrul Ministerului, organism care aprobă alocarea resurselor.
Arafat: S-au alocat fonduri fără precedent pentru sistemul de situații de urgență: 600 de milioane de euro
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, susține că autoritățile au "alocat fonduri fără precedent pentru sistemul de situații de urgență" din România.
Firmele Primăriei Capitalei, finanțate cu scandal
Şedinţă cu scântei la Primăria Capitalei. Cele 20 de firme recent înfiinţate i-au împărţit pe consilieri în două tabere care s-au războit aproape cinci ore. Până la urmă, societăţile tot au primit capital majorat de la 14 la 420 de milioane de lei, dar şi împrumuturi din banii bucureştenilor.
Primăria Capitalei alocă firmelor sale 550 de milioane de lei
Conducerea Primăriei Capitalei vrea să dea 400 de milioane de lei și împrumuturi de aproape 130 de milioane de lei, celor 20 de firme pe care le-a înființat în urmă cu câteva luni. Banii ar urma să asigure plata angajaților, sedii, mașini dar și studii de fezabilitate. Sunt sacrificate investițiile, atrage atenția opoziția, în timp ce primăria se apără și spune că nu se taie nimic, doar se redirecționează.

