investiţii
Pandemia și apoi războiul din Ucraina au lovit piața mondială de semiconductori. Multe fabrici au fost închise din cauza penuriei de cipuri. Altele au supraviețuit doar după ce au redus producția. Europa vrea ca până în 2030 să își crească producția de cipuri. Planuri mari are și România. Ministrul economiei a explicat la TVR Info care sunt planurile prin care țara noastră aspiră să devină cel mai mare producător de semiconductori din zonă.
Economia României încetinește. Potrivit Reuters, țara noastră a devenit a doua mare economie din estul continentului, după Polonia. Economiștii sunt mai rezervați
Economia României încetineşte ritmul de creștere. Dar are totuși avânt într-o perioadă dificilă, în care alte țări sunt în pragul recesiunii. Iar de această dată, investițiile au trecut pe primul loc. Institutul Naţional de Statistică a revizuit uşor în scădere creşterea PIB-ului din trimestrul trei al anului trecut, faţă de acum 3 luni. Astfel, economia ţării noastre a crescut cu 1,2% în trimestrul al treilea din 2022, faţă de trimestrul precedent, şi cu 4,6%, în date ajustate, faţă de aceeaşi perioadă din 2021. Deşi executivul spune că anul acesta România nu va intra în recesiune, sunt economişti care contrazic optimismul guvernanţilor şi spun că această încetinire este semn de declin a activităţii economice.
Ciucă: Avem nevoie de un ritm alert în implementarea proiectelor privind consolidarea securităţii energetice
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii companiei Romgaz, pentru a analiza aspecte privind producţia de gaze naturale şi punerea în producţie de noi sonde, informează un comunicat al Guvernului.
România ajunge din urmă ţările vecine mai bogate, ajutată de fondurile europene | Analiză Reuters
Economia României ar urma să depăşească în acest an economiile statelor vecine care stagnează, ajutată de fondurile europene, o monedă stabilă şi de investiţiile străine, stimulate în parte şi de relocarea activităţilor din Rusia şi Ucraina, transmite Reuters.
60 de milioane de euro de la UE pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa şi construcţia podului de la Ungheni
Uniunea Europeană a decis să sprijine cu 616 milioane de euro un număr total de 35 de proiecte care vor permite investiţii în infrastructuri cheie care pot fi utilizate atât în scop civil cât şi militar, un lucru important având în vedere agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Cei mai mulți japonezi se opun creșterii taxelor pentru a finanța investiții militare masive
Cei mai mulți japonezi se opun creșterii taxelor pentru a finanța investiții militare masive anunţate de guvern, relatează sâmbătă agenţia de ştiri Kyodo, citând un sondaj de opinie, relatează Reuters.
CFR | Portul Constanţa: 35 de linii şi 75 de aparate de cale noi, redeschise circulaţiei
Portul Constanţa - Prioritatea I a fost finalizată, 35 de linii şi 75 de aparate de cale noi fiind redeschise circulaţiei, informează CFR SA. Totodată, Prioritatea 2 care are trei loturi a fost demarată.
Spătaru: România va avea capacitatea să producă muniţie care să acopere atât necesarul sectorului de apărare cât şi în regiune
Ministerul Economiei va continua investiţiile în 2023 pentru ca România să aibă capacitatea să producă muniţie, atât pentru necesarul intern cât şi la nivel regional, a declarat luni ministrul Economiei, Florin Spătaru, în cadrul dezbaterii proiectului de buget pentru anul următor.
Investiţii de peste 260 milioane lei pentru modernizarea Porturilor Brăila şi Galaţi
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat miercuri două contracte de finanţare de aproximativ 264 milioane de lei care vor îmbunătăţi capacitatea operaţională a porturilor Brăila şi Galaţi.

