Invictus România
Pornind de la destinele celor 177 de militari răniţi în operațiuni militare, zeci de bicicliști și-au propus să strângă 177.000 de euro pentru tratamente și dispozitive medicale specifice, echipamente sportive şi tehnice, dar şi pentru nutriţia şi recuperarea veteranilor sportivi. Suma este necesară participării echipei Invictus România la Jocurile Invictus din 2022, de la Haga, la care vor pedala, alerga și înota și românii, alături de cât mai mulţi voluntari dornici să se alăture visului veteranilor care au renăscut mutând lupta în arenele sportive.
VeteRUN. Echipa Invictus România a participat, alături de patru mii de alergători, la Crosul veteranilor
Aproape 4000 de oameni au alergat duminică în centrul Capitalei, la Crosul veteranilor de război. Copii, tineri, adulți, militari și oameni în vârstă au parcurs kilometri întregi pentru a-și arăta respectul față de eroii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. La cursă a participat și echipa Invictus România.
EXCLUSIV. Prințul Harry al Marii Britanii s-a întâlnit a doua oară cu echipa Invictus România
Prințul Harry al Marii Britanii s-a întâlnit a doua oară cu echipa Invictus România, în timpul calificărilor pentru proba de atletism. De-a lungul celor opt zile, Televiziunea Română difuzează, în exclusivitate, imagini de la eveniment, prin trimişii speciali în Canada - corespondentul Alina Grigore şi directorul de imagine Silviu Andrei.
România, în premieră la Jocurile Paralimpice Invictus de la Toronto. TVR transmite în exclusivitate competiția!
România participă în premieră, în acest an, la Jocurile Paralimpice Invictus de la Toronto. În lot sunt incluşi 15 militari răniţi în Irak şi Afganistan. Echipa se bucură și de sprijinul Prinţului Charles, care a donat suma necesară achiziţionării unei proteze pentru sprint şi a două biciclete speciale pentru trei militari.De-a lungul celor opt zile, Televizunea Română va difuza, în exclusivitate, imagini de la eveniment, prin trimişii speciali în Canada - corespondentul Alina Grigore şi directorul de imagine Silviu Andrei.
Klaus Iohannis, mesaj pentru militarii care pleacă la Jocurile Invictus: Traumele nu pot pune capăt încrederii în viitor!
Președintele Klaus Iohannis i-a primit astăzi pe sportivii militari care participă la Jocurile Paralimpice Invictus de la Toronto din anul acesta. Cu această ocazie șeful statului le-a înmânat drapelul României și le-a transmis întreaga sa apreciere, "pentru tăria de caracter și spiritul activ de care dați dovadă".
România, pentru prima dată la Jocurile Invictus. Ciprian Iriciuc, militar rănit în misiune: "Vorbim despre autodepășire și determinare"
România va fi prezentă anul acesta, pentru prima dată, la cea mai mare competiţie internaţională dedicată exclusiv militarilor răniţi. La Jocurile Paralimpice Invictus de la Torono, din septembrie, vor participa 550 de militari răniți în misiuni, din 17 țări. TVR este alături de eroii României! Îi poți susține și tu printr-o donație în conturile dedicate proiectului "Invictus Games Toronto 2017".
- 1
- 2

