Credincioșii romano-catolici și protestanți au luat Lumina Sfântă. Imagini impresionante la Miercurea Ciuc

Credincioşii romano-catolici şi cei protestanţi sărbătoresc Sfintele Paşti. Imagini impresionante au fost surprinse în această dimineaţă la Miercurea Ciuc. Oamenii au participat la sfinţirea bucatelor, obicei păstrat tocmai din Evul Mediu. Au stat la distanţă unii de alţii şi s-au bucurat de tradiţia la care ţin foarte mult. Iar slujbele de azi-noapte, deşi ţinute cu respectarea distanţării, au fost încărcate de multă emoţie mai ales că oamenii au avut voie să meargă la biserică să ia lumină. Credincioşii s-au rugat pentru sănătate, linişte şi bucurie, cu speranţa că va fi mai bine.

Credincioşii romano-catolici se pregătesc de sărbătoarea Învierii Domnului. Post și abstinență în Vinerea Mare

Este un nou an cu restricţii, însă regulile sunt diferite faţă de ce am trăit anul trecut. De această dată, credincioşii pot merge la biserică, însă trebuie să respecte cu stricteţe măsurile sanitare. TVR 2 transmite de la Vatican rugăciunea 'Calea Crucii' din această seară, ceremonia religioasă de Înviere şi mesajul 'Urbi et Orbi' al Papei Francisc din prima zi de Paşte.

Sărbătoarea Învierii Domnului. Istoria Sfintelor Paşti

Paştele marchează miracolul Învierii Domnului, aduce linişte sufletească şi apropiere de familie. Spiritul sărbătorii este păstrat peste tot în lume prin slujba de sâmbată seara, când se primeşte Lumina Sfântă, şi prin creştinescul salut Hristos a Înviat!