Pastilele cu iod vor fi distribuite după o campanie de informare. Sunt pregătite preventiv, în caz de incident nuclear

Pastilele cu iod vor fi distribuite doar după ce populaţia va fi informată când şi cum se administrează. Ministrul Sănătăţii a anunţat că o campanie de informare va începe chiar mâine. Dar nu există niciun pericol iminent! Sunt pregătite ca măsură strict preventivă în caz de incident nuclear. Şi legislaţia urmează să fie schimbată pentru ca tabletele să fie distribuite prin medicii de familie şi farmacii.

Ministrul Sănătății, la Tema Zilei, despre pastilele cu iod: E o chestiune de precauție, bazată pe lecții din trecut. În Japonia, după incidentul de la Fukushima, ei n-au reușit să distribuie toată cantitatea la timp

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a explicat marți seara, la Tema Zilei, demersurile autorităților române de a pune la dispoziția populației, preventiv, pastilele cu iod. "Vorbim de o chestiune de precauție și se bazează și pe niște lecții din trecut: de exemplu, în Japonia, la incidentul de la Fukushima, de acum câțiva ani, ei n-au reușit să distribuie într-un timp scurt întreaga cantitate de iod", a spus Rafila.

Ministerul Sănătății demarează o campanie de informare privind administrarea pastilelor cu iod. Rafila: Administrarea se face în cazul unei urgențe doar la indicația autorităților

Pastilele cu iod pot fi periculoase pentru cei care au peste 40 de ani. Persoanele care se tratează după ureche pot avea probleme serioase de sănătate, atrag atenția medicii. Autorităţile vor începe în curând distribuirea pastilelor cu iod către populaţie, după o campanie de informare. Iodura de potasiu nu se ia preventiv, ci doar dacă nivelul radiaţiilor creşte din cauza unui accident nuclear aproape de România. Acest risc nu este iminent, dar nu poate fi exclus, a explicat ministrul Sănătăţii.

Medicamentele cu iod au ajuns în depozitele Direcţiilor de Sănătate Publică. Ministerul Sănătăţii vrea să le distribuie oamenilor cu ajutorul medicilor de familie

Medicamentele cu iod, produse de compania farmaceutică Antibiotoice Iaşi, au ajuns în depozitele Direcţiilor de Sănătate Publică. Producţia celor 30 de milioane de comprimate a început pe 8 martie şi a fost gata în 12 zile. Ministerul Sănătăţii vrea să le distribuie oamenilor cu ajutorul medicilor de familie. Iodura de potasiu se administrează populaţiei DOAR în caz de accident nuclear.

Nivelul de radiații este în limite normale, dar tot mai mulți români caută în farmacii iodură de potasiu. Ministerul Sănătăţii avertizează că substanţa nu se administrează preventiv

Nivelul de radiații este în limite normale în România, dau asigurări autoritățile de la noi. Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare monitorizează evoluțiile și ţine legăturA cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Speriați de efectele unui posibil atac nuclear în Ucraina, tot mai mulți români caută în farmacii iodură de potasiu. Medicii și Ministerul Sănătății avertizează că substanţa nu se administrează preventiv.