Ion Iliescu a fost externat

Ion Iliescu a fost externat de la Spitalul Elias din Capitală. Starea de sănătate a fostului preşedinte este mult ameliorată faţă de momentul internării, se spune într-un comunicat de presă emis de spital.

Spitalul Elias: Ion Iliescu s-a prezentat cu febră

Reprezentanții Spitalului Elias anunță, oficial, că Ion Iliescu a fost internat, vineri, în unitatea spitalicească, pentru investigații, fostul președinte prezentându-se cu febră, scrie Mediafax.

Ion Iliescu, acuzat de trădare în dosarul Revoluției

Ion Iliescu este acuzat de trădare în dosarul Revoluției. Procurorii militari spun că, alături de alți membri ai Comiteului FSN, a cerut public intervenția militară a Uniunii Sovietice în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Infracțiunea s-a prescris, însă. În Dosarul Revoluției, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, fost șef al Aviației Militare, au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității, iar acestea nu se prescriu.