Lotul de canotori medaliați la Munchen s-a întors acasă. Sergiu Bejan, campion european: Sportul de performanță îți oferă anumite satisfacții și trăiri. Așa că, dragi copii, faceți sport!
Echipa de canotaj a României, care a câştigat 5 medalii de aur şi 3 de bronz la Campionatul European de la Munchen, s-a întors luni în ţară, iar la aeroportul din Otopeni nu i-a aşteptat niciun oficial al statului român. Doar prietenii, familia, colegii din cluburile sportive și reprezentanţii federației au venit să îi felicite pe campioni.

