Irak
Opt rachete au vizat miercuri o bază militară turcă în nordul Irakului, fără a face victime, au anunţat serviciile antiteroriste din regiunea autonomă Kurdistan, forţele Ankarei fiind implantate pe teritoriul vecinului irakian pentru a lupta împotriva rebelilor kurzi turci, informează AFP.
Pictorul muralelor lui Saddam Hussein și viziunea sa tulburătoare asupra masacrelor irakiene
Sami, un refugiat din Irak, a învățat meseria de pictor, pictându-l pe dictatorul irakian Saddam Hussein. Lucrările sale neliniștitoare, pline de „suprafețe torturate”, par a fi distilări ale morții și haosului, scrie The Guardian.
Experți ONU: Gruparea Statul Islamic a utilizat arme chimice în Irak
Experţi ai Naţiunilor Unite au descoperit noi probe ale utilizării armelor chimice de către gruparea jihadistă Statul Islamic în timpul autoproclamatului său califat, indică un raport care urma să fie dezbătut luni de Consiliul de Securitate, potrivit AFP.
VIDEO. Joe Biden, o nouă gafă. Președintele american a confundat orașul ucrainean Herson cu Fallujah, din Irak
Joe Biden a spus că trupele ruse se retrag din „Fallujah”, în timp ce referea la orașul Herson din sud-estul Ucrainei. Președintele SUA și-a dat seama de greșeală și s-a corectat.
Austria are probleme tot mai mari cu migranții. Lăsați singuri în gări, nimeni nu verifică dacă ei ajung într-adevăr la locurile de cazare
Austria are din nou probleme foarte mari cu migranții. Prin cel mai aglomerat punct de frontieră intră zilnic în jur de 300 de solicitanți de azil. Problema este că, după ce sunt înregistrați, multora dintre ei li se pierde urma.
Irak: Manifestații violente în capitala Bagdad
Mii de manifestanți au adus din nou haosul în zona verde ultra-securizată din capitala irakiană Bagdad. Au dărâmat barierele de beton, au ajuns în perimetrul în care se află instituțiile statului și misiunile străine, apoi au luat cu asalt clădirea parlamentului.
Val de furtuni de nisip fără precedent în Irak și Siria. Șapte persoane și-au pierdut viața
Furtuni puternice de nisip au acoperit din nou luni capitala Irakului, Bagdad, cu un strat gros de praf şi au provocat mai multe decese în Siria învecinată, relatează dpa.
Furtună de nisip în Irak. Zeci de oameni au fost spitalizați cu probleme respiratorii, iar zborurile au fost anulate
În Irak, aproape 5.000 de oameni au ajuns la spital din cauza unor afecțiuni provocate de o furtună de nisip. Majoritatea au avut probleme respiratorii severe, iar o persoană a și murit din această cauză.
Irak: Atac cu douăsprezece rachete balistice, lansate spre Erbil. Rachetele au lovit şi consulatul american din capitala Kurdistanului irakian
Douăsprezece rachete balistice au vizat Erbil şi consulatul american din capitala Kurdistanului irakian, au asigurat forţele de securitate kurde într-un comunicat de presă în care mai informează că aceste rachete au fost lansate din afara graniţelor Irakului, relatează Agerpres, care citează AFP. Erbil este capitala regiunii Kurdistanului Irakian.

