Irina Walker
După lunga zi a despărțirii, oamenii au continuat să vină la Curtea de Argeș pentru a-i aduce un ultim omagiu Regelui Mihai. Astăzi, fostul suveran a fost pomenit și în liturghiile din biserici, atât la Curtea de Argeș, cât și la Săvârșin, locul de suflet al Majestății Sale.
Regele Mihai, așezat în pământ românesc. Românii l-au condus pe fostul suveran pe ultimul drum
Pământul românesc l-a primit ieri pentru totdeauna pe Regele Mihai. Românii l-au condus pe fostul suveran pe ultimul drum, de la Palatul Regal la Catedrala Patriarhală, apoi la Gara Regală Băneasa şi, de acolo, la Curtea de Argeş. Peste tot, mulţimea l-a aclamat şi i-a adus flori într-o imensă şi impresionantă procesiune, la care au participat zeci de mii de oameni, dar şi regi, regine şi prinţi din toată lumea. După un lung exil şi o istorie nedreaptă, Regele Mihai şi-a găsit liniştea pe veci, alături de Regina Ana, în noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeş. În onoarea ultimului monarh al României, la înmormântare, s-au tras 21 de salve de tun.
Amintirile unui fost soldat în slujba Regelui. Garda Regală, ultima linie de apărare a suveranului
Unul dintre ultimii soldaţi ai Gărzii Regale îşi aminteşte cu nostalgie de perioada în care l-a slujit pe Rege. L-a apărat pe fostul suveran şi i-a fost sprijin în clipele de cumpănă. Unitatea de elită din care a făcut parte l-a protejat pe Regele Mihai în anii '40 ai secolului trecut.
Regele Mihai a fost înmormântat chiar în ziua în care, în urmă cu 28 de ani, se aprindea la Timișoara scânteia Revoluției române
Istoria ne mai dă o lecție. Regele Mihai a fost înmormântat chiar în ziua în care, în urmă cu 28 de ani, se aprindea la Timișoara scânteia Revoluției române. Plecarea Regelui le-a amintit oamenilor de anii dictaturii și de modul odios în care ne-a fost mutilat destinul. În momentul când sicriul Regelui trecea pe lângă Piața Revoluției, oamenii din mulțime au strigat "Jos comuniștii!".
Imagini de la funeraliile Regelui Mihai I, preluate de presa internaţională
Întreaga lume a fost astăzi cu ochii pe România. Imagini de la funeraliile Regelui au fost preluate de presa internaţională. Jurnaliştii străini l-au omagiat pe Regele Mihai şi au relatat despre zecile de mii de români care i-au adus fostului suveran un ultim omagiu. Nu a trecut neobservată nici prezenţa monarhilor invitaţi la ceremonie.
Funeraliile Regale, cea mai amplă transmisie naţională. TVR, producător exclusiv
Ziua de sâmbătă va intra şi în istoria Televiziunii Române. A fost cea mai amplă transmisie naţională de până acum. Sute de oameni, zeci de camere şi o emisie live care a durat aproape 12 ore. TVR a fost producător exclusiv al Funeraliilor Regale. Televiziuni din ţară şi din străinătate au preluat imaginile filmate de colegii noştri.
Aproape de Ultimul Rege, pe ultimul său drum
Românii i-au fost aproape Regelui Mihai pe ultimul său drum. Un gest prin care au încercat să-l recompenseze pentru viața petrecută în singurăte, în exil. Zeci de mii de oameni au împânzit străzile pe care urma să vină cortegiul funerar și gările prin care a trecut trenul regal cu sicriul Majestății Sale. Românii au făcut o ultimă plecăciune în fața celui care i-a iubit și le-a dus dorul toată viața.
Regele Mihai I, condus pe ultimul drum ca un mareșal
Regi şi prinţi au stat de gardă la catafalcul Regelui Mihai şi s-au rugat pentru el. De la Palatul Regal, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale a fost purtat spre Patriarhie pe un afet de tun tras de un vehicul militar. Mii de oameni au strigat într-un glas numele Regelui şi au aplaudat la trecerea cortegiului funerar.

Românii și-au luat rămas bun de la Majestatea Sa.
Țara în doliu l-a plâns sâmbătă pe Regele Mihai și și-a luat rămas bun de la ultimul monarh al României. Zeci de mii de oameni au participat în București și la Curtea de Argeș la slujbele închinate fostului suveran. Iar în orașele pe unde a trecut Trenul Regal, mii de locuitori au venit în gări pentru a aduce un ultim omagiu Regelui. La ceremoniile de la Palatul Regal și de la Catedrala Patriarhală au participat regi, regine și prinți din toată lumea. Înmormântarea a avut loc în Noua Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș. Televiziunea Română, producător exclusiv al evenimentului, a dedicat întreaga zi funeraliilor Regelui Mihai, prin transmisiuni în direct.
- 1
- 2