Benjamian Netanyahu, desemnat să formeze guvernul israelian

Președintele Israelului a anunțat că îl desemnează pe fostul premier Benjamin Netanyahu cu formarea noului Cabinet, în urma alegerilor din 1 noiembrie. Șeful statului a luat această decizie în urma încheierii negocierilor cu partidele politice care au obținut locuri în noul Parlament.

Caz șocant. Copil cu cetățenie română și israeliană, la mijlocul unei dispute legale. Băiatul este izolat de 10 luni într-un centru social israelian, după ce tatăl a cerut resticționarea custodiei mamei

Caz șocant în Israel, unde un băiețel cu dublă cetățenie, română și israeliană, se află izolat de peste 300 de zile într-un centru social. A ajuns acolo pentru o evaluare cerută de serviciile sociale israeliene. Întregul proces se desfășoara confrom legilor locale, cu ușile închise. Atenție, urmează detalii cu impact emoțional! 

Libanul aprobă acordul istoric asupra frontierei sale maritime cu Israelul

Preşedintele libanez Michel Aoun a anunţat joi că ţara sa a aprobat, la două zile după Israel, acordul de demarcare a frontierei maritime între cele două ţări vecine, acord ce va ridica obstacolele din calea exploatării de zăcăminte de gaze în Mediterana de Est, informează vineri AFP.

O şopârlă a devenit eroină în Egipt după ce "a invadat" Israelul

O şopârlă gecko egipteană, al cărei nume ştiinţific este Tarentola Annularis, a devenit o adevărată eroină în această ţară africană după publicarea unui studiu care avertizează că micuţa reptilă ''invadează'' şi ameninţă ecosistemul din regiunea Arabah din sudul Israelului, considerat un stat ''inamic'' de către cetăţeni egipteni, notează EFE.