Medicii israelieni, impresionați de eforturile colegilor din România: "Personalul medical fuge de la pacient la pacient". Primele sfaturi pentru valul 5 al pandemiei

Unii dintre cei mai buni specialişti din lume în lupta cu SARS-CoV-2, medicii israelieni care au reuşit să oprească valul 4 în ţara lor sunt de câteva zile la Bucureşti şi lucrează umăr la umăr cu salvatorii români. Sunt impresionaţi de efortul supraomenesc al medicilor, asistentelor şi infirmierelor și cred că cei care nu vor să se vaccineze ar trebui să facă un tur prin spitalele din România, ca să vadă cum bolnavii luptă pentru fiecare respiraţie.

O nouă specie de om preistoric descoperită în Israel pune sub semnul întrebării teza privind omul de Neanderthal

O nouă specie de om preistoric descoperită recent în Israel pune sub semnul întrebării teza privilegiată potrivit căreia omul de Neanderthal a apărut în Europa şi apoi a migrat spre sud, au anunţat joi cercetători israelieni, potrivit AFP. Noua specie diferă însă de omul modern prin absenţa bărbiei, structura craniului şi prezenţa unor dinţi foarte mari, precizează studiul.