Italia
Războaiele și viața mizerabilă i-au făcut pe cei mai mulți să fugă din țările lor și să vină la noi, pe bătrânul continent. Mulți minori au străbătut acest drum lung al disperării ca să ajungă într-un centru din care speră să nu fie niciodată trimiși acasă. Ajung însă, de multe ori, să fie racolați de bandele crimei organizate.
O italiancă a primit două zile libere plătite pentru a-și îngriji câinele bolnav
Piatra de temelie a Casei Albe, care a devenit sediul administrației prezidențiale și reședința oficială a președinților Statelor Unite ale Americii, a fost pusă la 13 octombrie 1792, notează www.loc.gov.
Trei tunisieni au fost arestați în Elveția și Italia, în cazul celor două tinere înjunghiate mortal la Marsilia
Poliția elvețiană a arestat doi cetățeni tunisieni despre care se crede că aveau legatură cu individul care a înjunghiat mortal două tinere la Marsilia, la începutul lunii. Tunisienii au fost reținuți în apropierea frontierei dintre Elveția și Italia, pe baza unui mandat internațional.
Femeie dată în urmărire europeană, prinsă la Pata Rât
Polițiștii clujeni au depistat o femeie căutată de câteva luni de poliția italiană. Acesta este bănuită de comiterea unei crime. Suspecta se ascundea în comunitatea de la Pata Rât, de lângă groapa de gunoi a Clujului.
Poliția italiană a destructurat o celulă importantă a grupării mafiote 'Ndrangheta - principalul furnizor de cocaină în Europa
Operațiune de amploare a poliției italiene. A fost destructurată o celulă importantă a gruparii mafiote 'Ndrangheta, specializată în trafic de cocaină și alte infracțiuni.
Chikungunya, virus transmis de țânțari, a pus pe jar autoritățile italiene
Alertă în Italia, după ce a crescut îngrijorător numărul infecțiilor cu virusul Chikungunya. Virusul este transmis de țânțari, iar autoritățile limitează, temporar, donările de sânge.
Morți și dispăruți în Italia, în urma intemperiilor
Fenomene meteorologice violente afectează şi regiuni din Europa. Cel puţin şapte persoane au murit şi câteva zeci sunt date dispărute în urma intemperiilor înregistrate în nord-estul şi în centrul Italiei.
Un an de la cutremurul din Amatrice. S-au construit 400 de case pentru sinistraţi, dar e nevoie de zece ori mai multe
Acum un an, Italia era lovită de unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istoria sa. 300 de oameni au murit în mai multe localităţi din zona Amatrice, printre ei şi 11 români. Regiunea nu şi-a revenit complet. Este ţara cu cea mai mare activitate tectonică din Europa. Doar acum câteva zile, un seism de magnitudine 4 provocă distrugeri în apropiere de Napoli, în insula turistică Ischia.
Italia: Ciocniri între poliție și refugiați care ocupaseră o piață din Roma
Forțele de poliție au folosit joi tunuri cu apă și bastoane de cauciuc pentru a dispersa joi refugiații care au ocupat o mică piață din Roma, în apropierea unei clădiri în care se instalaseră în mod ilegal în urmă cu cinci ani și din care au fost evacuați, relatează Reuters.

