Dosar penal in rem după moartea celor doi muncitori de la RADET. Șeful Regiei de distribuție a energiei termice a demisionat

Al doilea muncitor al regiei de termoficare a Capitalei, rănit grav în timpul serviciului după ce o țeavă de apă fierbinte s-a fisurat, a murit în această după-amiază la Spitalul Militar. Mai multe anchete încearcă să facă lumină în acest caz. Între timp, administratorul special al RADET și-a dat demisia de onoare. Reprezentanții sindicatului reprezentativ din companie spun că astfel de tragedii se pot întâmpla în orice moment din cauza conductelor vechi, extrem de uzate.

Munca pe ger cumplit. Inspectorii de la Protecţia Muncii au făcut controale în service-urile şi spălătoriile auto din Capitală

Este cod portocaliu de ger în aproape toată ţara, iar temperaturile au coborît până la -22 de grade Celsius în zona Capitalei. Inspectorii de muncă au fost la control în Bucureşti, marţi dimineaţă, să vadă în ce condiţii lucrează oamenii pe un asemenea ger. Tot în Capitală, 100 de deţinuţi, cu lopeţi în mâini, au ieşit marţi să cureţe zăpada, chiar dacă e ger cumplit.